Cancerul colorectal, vindecabil dacă se depistează la timp

Cancerul colorectal, vindecabil dacă se depistează la timp

Ultima actualizare:
1 70843 original jpg jpeg

Cancerul colorectal este a treia cea mai frecventă formă de cancer la nivel mondial, din punct de vedere al numărului total de cazuri înregistrate, atât în rândul femeilor, cât şi al bărbaţilor, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii – Agenţia Internaţională pentru Cercetarea Cancerului.

Cancerul colorectal este responsabil pentru aproximativ 694.000 de decese anual. Vestea bună este că boala se vindecă dacă este depistată la timp.

La 50 de ani,prima colonoscopie

“Cancerul colorectal poate fi vindecat dacă este depistat într-un stadiu incipient şi este tratat corespunzător. Pentru ca boala să fie identificată în primele faze de dezvoltare,ceea ce ce creşte şansele de vindecare,recomandăm tuturor persoanelor care au vârsta de peste 50 ani să efectueze o primă colonoscopie. În cazul persoanele cu risc crescut,aceasta poate fi efectuată chiar şi la vârste mai tinere. Prin testare regulată,polipii precanceroşi pot fi evidenţiati şi eliminaţi,ceea ce duce la scăderea semnificativă a riscului apariţiei bolii”,explică dr. Adina Croitoru,medic primar oncolog,Institutul Clinic Fundeni.

Factorul genetic nu trebuie neglijat

Persoanele cu vârsta peste 50 de ani şi cele cele care au antecedente familiale de polipi la nivelul colonului au un risc mai crescut de a dezvolta cancer colorectal. Rudele de gradul I (părinţi,fraţi,surori sau copii) ale unei pacient cu cancer colorectal sunt susceptibile să dezvolte această boală,mai ales în cazul în care afecţiunea a fost diagnosticată la o vârstă tânără. În cazul în care mai multe rude apropiate au un istoric comun de cancer colorectal,riscul este chiar mai mare. 



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
adult with loths money jpg
shutterstock 1185926422 jpg
young beautiful woman wearing stripes shirt standing yellow isolated background happy with big smile doing ok sign thumb up with fingers excellent sign jpg
Native23 Credit pentru casă ce trebuie să compari înainte să alegi banca jpg
couple playing with bell pepper jpg
Ce s ar intampla daca nu ti ai mai taia unghiile de la picioare  Sursa foto shutterstock 1846941127 jpg
bathtub jpg
mic dejun  sursa foto   Shutterstock jpg
image
image