Cum tratăm caria dintelui temporar

Cum tratăm caria dintelui temporar

Ultima actualizare:
1 59228 original jpg jpeg

Îngrijirea dinţilor temporari este foarte importantă, pentru că o alimentaţie dezechilibrată poate favoriza apariţia cariilor, iar tratarea acestora ajută la menţinerea sănătăţii copilului. Medicii ne învaţă cum pot fi prevenite cariile şi ce tip de aparat dentar trebuie să alegem pentru copiii noştri.

Cariile dinţilor temporari sunt frecvente şi strâns legate de obiceiurile alimentare ale copilului. Cu cât mănâncă mai multe dulciuri,cu zahăr rafinat,cu atât riscul de a i se caria dinţii este mai mare.Igiena,primul pas al prevenţiei„Dinţii de lapte au altă structură decât cei permanenţi,fiind mai sensibili şi mai puţin rezistenţi,iar stratul lor de smalţ,mult mai subţire. Bacteriile se hrănesc cu alimente,iar igiena orală incorectă favorizează apariţia şi evoluţia rapidă a cariilor. Cu cât vizita la dentist se realizează mai devreme,cu atât caria poate fi tratată în stadiul incipient,iar copilul va fi mai puţin traumatizat. De asemenea,vizita la stomatolog poate preveni extinderea cariei la dinţii vecini", explică dr. Andrei Iordache, Clinica Imperial Dent.

Află de AICI cum îngrijeşti corect aparatul dentar al copiilor!



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
portrait attractive young woman sitting bed morning jpg
top view woman experiencing anxiety jpg
daria trofimova DNI1SfLw5Q0 unsplash jpg
Nu schimbi periuta de dinti la trei luni  Sursa foto shutterstock 1016965924 jpg
cantar shutterstock jpg
confident caucasian superhero girl with red cape tenses points biceps white jpg
Proteine - oua, carne rosie, branza, avocado, nuci FOTO Shutterstock
adult with loths money jpg
image
image