Cum tratezi varicele

Cum tratezi varicele

Ultima actualizare:
1 68810 original jpg jpeg

Varicele sunt vene care s-au dilatat şi s-au contorsionat, având un aspect inestetic. În funcţie de de cât de avansate sunt, ele pot fi ameliorate natural sau chirugical. Află cum tratezi varicele!

Venele care se află chiar sub suprafaţa pielii se numesc vene superficiale,în timp ce cele de sub muşchi se numesc vene de adâncime.  Între ele se află vene de legătură care permit circulaţia sângelui.

Varicele apar atunci când,din diverse cauze,valvele din vene se deteriorează şi sângele se încheagă. Sângele se strânge mai apoi în partea afectată de sub valve,ceea ce duce la mărirea lor. Din cauza sângelui închegat venele capătă şi una spect albăstrui-verzui şi par contorsionate.

 Care sunt simptomele 

Printre primele simptome care anunţă apariţia varicelor se numără mâncărimi ale picioarelor,mai ales după perioadele în care ai stat mult timp jos sau în picioare,umflarea picioarelor,o senzaţie de oboseală în picioare şi de slăbiciune a muşchilor,crampe ale muşchilor picioarelor atunci când stai jos.

  Cauze ale apariţiei varicelor  

De vină pentru apariţia acestei afecţiuni poate fi o predispoziţie genetică,factori hormonali,kilogramele în plus,sarcina,probleme ale circulaţiei sângelui sau inflamaţia venelor.

Cum tratezi varicele

Tratamentul varicelorpoate fi chirurgical sau nu. Dacă venele afectate sunt încă în primul stadiu al bolii,de ajutor pot fi ciorapii de compresie. Aceştia pot fi purtaţi pe tot parcursul zilei şi ajută la comprimarea venelor şi astfel nu se vor mări şi nu îţi vor cauza un alt disconfort.

O altă soluţie este scleroterapia. Aceasta constă în injectarea unei substanţe în vene,care închide venele şi împiedică sângele să se mai acumuleze în zona afectată,fiind astfel obligat să circule doar prin vene sănătoase. Este o procedură uşoară,care nu necesită anestezie.

Venele care se transformă în varice de adâncime pot fi tratate cu scleroterapie ghidată de ultrasunete,care permite tratarea chiar şi a venelor ascunse. Cu ajutorul scleroterapiei pot fi tratate şi venele păianjen,acele linii roşiatice care apar la suprafaţa venelor.

În ceea ce priveşte metodele chirurgicale,cea mai utilizată este îndepărtarea venelor prin operaţie. Această procedură necesită anestezie şi spitalizare. Venele pot fi îndepărtate şi prin metoda endoscopiei sau cu ajutorul unui fascicul de lumină,introdus într-un capăt al venei,care va lumina până în capătul bolnav,permiţând înlăturarea întregii porţiuni de venă afectată.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
young woman belly with hand it jpg
numerology concept with note top view jpg
usa dormitor istock jpg
attractive body positive woman is doing aerobic exercise modern loft she is wearing sport leggings bra sneakers woman has blond curly hair jpg
discontent blonde female holds sweet doughnut looks with temptation wants eat keeps diet dressed casual t shirt isolated pink wall people junk food concept jpg
femeie sacosa card cumparaturi shopping magazin shutterstock 28840943 jpeg
cozy composition with candles knitted element garland jpg
haine rosii istock jpg
image
image