Legătura dintre obezitate şi viaţa sexuală

Legătura dintre obezitate şi viaţa sexuală

Ultima actualizare:
1 59833 original jpg jpeg

În multe dintre cazuri, impotenţa, cunoscută şi sub numele de disfuncţie erectilă, apare ca urmare a obezităţii, care are un efect considerabil asupra performanţei sexuale a bărbaţilor.

Studiile realizate în ultimii ani au arătat că în cazul bărbaţilor obezi mai tineri de 55 ani,apariţia disfuncţiilor erectile a fost de patru ori mai mare decât în cazul celor care aveau o greutate normală. În plus,adolescenţii care suferă de obezitate în perioada 14 – 20 de ani au cu 50% mai redus nivelul de testosteron decât ceilalţi băieţi de vârsta lor.

Prin urmare,ei vor fi predispuşi impotentei şi infertilităţii chiar şi atunci când vor ajunge la maturitate. Disfuncţia erectilă prezentă la mai puţin de 20% din numărul contactelor sexuale nu intra în aria patologiei actului sexual,însă atunci când proporţia contactelor sexuale nereuşite depăşeşte 50%,putem vorbi despre un efect advers secundar al obezităţii.

Impotenţa este diferită de alte dificultăţi care împiedică contactul sexual,cum ar fi lipsa dorinţei sexuale,probleme cu ejacularea sau cu orgasmul,apreciindu-se că aproximativ 5% dintre bărbaţii cu vârsta de 40 de ani şi între 15%-25% din bărbaţii cu vârsta de 65 de ani resimt efectele disfuncţiei erectile pe termen lung.

„În cele mai multe cazuri,disfuncţia erectilă este asociată cu excesul de grăsime abdominală,bolile cardiovasculare şi diabetul zaharat de tip II,toate acestea caracterizând o stare cunoscută în prezent sub numele de sindrom metabolic. Se estimează că bărbaţii cu un IMC (indice masă corporală) mai mare de 28,7 sunt cu 30% mai predispuşi la disfuncţia erectilă,faţă de cei cu un IMC normal,mai mic sau egal cu 25. S-ar putea că procentul de bărbaţi supraponderali sau obezi care suferă de impotenţă să se apropie chiar de 79%. Însă,conform cercetărilor,pierderea în greutate ca urmare a dietei sau a chirurgiei bariatrice,este asociată cu îmbunătăţiri ale funcţiei sexuale pentru o treime dintre bărbaţii obezi care suferă de impotenţă”,explică dr. Şerban Vasile,medic primar chirurg în cadrul Secţiei de Chirurgie Generală a Spitalului Sf. Constantin din Braşov.

Citeşte restul articolului pe clicksanatate.ro.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
numerology concept with note top view jpg
usa dormitor istock jpg
attractive body positive woman is doing aerobic exercise modern loft she is wearing sport leggings bra sneakers woman has blond curly hair jpg
discontent blonde female holds sweet doughnut looks with temptation wants eat keeps diet dressed casual t shirt isolated pink wall people junk food concept jpg
femeie sacosa card cumparaturi shopping magazin shutterstock 28840943 jpeg
cozy composition with candles knitted element garland jpg
haine rosii istock jpg
front view female engineer sitting her working place jpg
image
image