Maladia Alzheimer: de ce bolnavii nu mai recunosc chipurile persoanele dragi

Despre maladia Alzheimer au curs râuri de cerneală. Un studiu recent ajută la o mai bună înţelegere a dificultăţilor prin care trec bolnavii atinşi de această afecţiune şi a unor eventuale soluţii.

Alterarea unui mecanism specific

Recunoaşterea chipurilor joacă un rol fundamental în comunicaţia interumană. Omul a dezvoltat un mecanism specific pentru a detecta şi recunoaşte rapid un chip familiar. Această abilitate specifică ar avea la bază capacitatea de a percepe figura umană ca pe un tot unitar. Un  studiu canadian a încercat să depisteze motivul pentru care suferinzii de Alzheimer nu reuşesc să recunoască chipurile cunoscuţilor.

În ce constă cercetarea

A fost studiată capacitatea bolnavilor de a recunoaşte,din fotografii,chipurile persoanelor apropiate,dar şi diverse tipuri de maşini. Acelaşi lucru le-a fost cerut şi unor persoane în vârstă,care nu aveau însă maladia Alzheimer – acesta fiind grupul martor. Ambelor grupuri,cu şi fără Alzheimer,le-au fost prezentate fotografii normale şi fotografii răsturnate,cu chipuri umane şi cu maşini.

Rezultate surprinzătoare

Cercetarea a arătat că suferinzii de Alzheimer,în stadiile precoce ale bolii,aveau performanţe normale în ceea ce priveşte recunoaşterea diferitelor tipuri de chipuri şi de maşini,atunci când fotografiile erau prezentate cu susul în jos. Performanţele de recunoaştere au fost comparative cu grupul martor. Care e explicaţia? Pentru a analiza şi a interpreta corect imaginile răsturnate,creierul trebuie să proceseze informaţiile percepute de ochi,analizând detaliat diferitele componente punctuale ale fotografiei. În schimb,când imaginile erau prezentate corect,bolnavii comiteau mai multe erori de recunoaştere a chipurilor. De aici,concluzia că recunoaştera unui chip,ca un tot unitar,este alterată la persoanele bolnave-  ceea ce nu presupune neapărat tulburări de memorie.

Ce soluţii există

Studiul deschide modalităţi de punere la punct a unor noi stragegii de recunoaştere a celor apropiaţi,care au şi o componentă vizuală,dar şi una care include alte simţuri. Astfel,bolnavii pot fi antrenaţi să recunoască anumite particularităţi ale chipului,iar informaţia să fie sprijinită,spre exemplu,de recunoaşterea vocii.