O soluţie eficientă pentru pacienţii care suferă de afecţiuni articulare

O soluţie eficientă pentru pacienţii care suferă de afecţiuni articulare

Ultima actualizare:
1 73047 original jpg jpeg

Un ajutor de nădejde pentru problemele articulare grave îl reprezintă artroplastia, o procedura ce readuce pacientul la viaţa normală, corectând deformările şi eliminând durerile prin implantarea de articulaţii artificiale.

„Genunchiul şi soldul reprezintă două dintre cele mai mari articulaţii ale corpului,care susţin în mod fundamental activităţile zilnice şi asigura atât mobilitatea,cât şi forţă în orice mişcare pe care o facem,în lipsa durerii. Atunci când cartilajele articulare ale acestora se deteriorează,lucrurile obişnuite precum aşezatul pe scaun,mersul şi chiar dormitul devin mult mai dureroase şi dificile. Deşi aceste simptome se pot ameliora un timp cu ajutorul terapiei medicamentoase,în majoritatea cazurilor,boala avansează până este necesar să intervenim chirurgical cu artroplastia,procedura prin care articulaţia normală este înlocuită cu una sintetică”,explică Dr. Ovidiu George Muntean,medic primar ortopedie-traumatologie în cadrul Spitalului Sf. Constantin din Braşov.

Cu toate acestea,există anumite semnale care indică necesitatea acestei intervenţii:

• Dureri severe însoţite de rigiditate în mişcare,ce nu dispar în stare de repaus sau în timpul somnului.• Deformarea articulaţiilor – de regulă,acestea se curbează spre interior sau exterior.• Inflamarea cronică a genunchiului sau şoldului,care nu cedează pe durata administrării tratamentului medicamentos cu rol antiinflamator.

Citeşte şi:

De ce ne trosnesc articulaţiile

Alimente de evitat dacă ai articulaţiile inflamate

„Artroplastia este o procedură laborioasă al cărei succes depinde de o multitudine de factori:începând cu pregătirea pre-operatorie,vârstă şi starea de sănătate a pacientului,abilitatea medicului chirurg,dar şi respectarea regulilor post-operatorii. Cu toate acestea,rezultatele pot fi cu adevărat remarcabile,majoritatea persoanelor care au optat pentru această intervenţie nu au mai avut dureri articulare,iar calitatea vieţii li s-a îmbunătăţit substanţial. Mai mult decât atât,implanturile pe care le folosim în cadrul Spitalului Sf. Constatin,sunt încă funcţionale chiar şi după 15 ani de la intervenţie,chiar dacă vor cunoaşte un anumit grad de uzură,acelerat în cazul pacienţilor supraponderali şi care practică sporturi solicitante. În prezent,la Spitalul Sf. Constantin,protezele de sold şi genunchi sunt decontate prin Casă de Asigurări de Sănătate,astfel că pacienţii noştri au o şansă în plus la o viaţă normală”,explică Dr. Ovidiu George Muntean,medic primar ortopedie-traumatologie în cadrul Spitalului Sf. Constantin din Braşov.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
adult with loths money jpg
shutterstock 1185926422 jpg
young beautiful woman wearing stripes shirt standing yellow isolated background happy with big smile doing ok sign thumb up with fingers excellent sign jpg
Native23 Credit pentru casă ce trebuie să compari înainte să alegi banca jpg
couple playing with bell pepper jpg
Ce s ar intampla daca nu ti ai mai taia unghiile de la picioare  Sursa foto shutterstock 1846941127 jpg
bathtub jpg
mic dejun  sursa foto   Shutterstock jpg
image
image