A rupt inimile tuturor la Românii au talent: „E momentul inegalabil de care toți aveam nevoie”
Daniela Cotigă a fost una dintre surprizele serii, la Românii au Talent. Are 61 de ani, este pensionară și locuiește în București.
După intepretarea Danielei, atât publicul cât și jurații s-au ridicat în picioare impresionați. Melodia pe care a cântat-o i-a dedicat-o soțului ei, care a murit în urmă cu zece ani.
O pensionară a ridicat publicul în picioare la Românii au talent
Primul care a dorit să îi vorbească a fost Andi Moisescu. Juratul a lăudat-o că a decis să vină pe scena Românii au Talent. Daniela spune că visa de când era copil să cânte pe o scenă mare.
Aventura ei în lumea muzicii a început atunci când avea doar șapte ani, în clasa I. După ce învățătoarea a auzit-o cântând, a trimis-o la cor și până în facultate a tot cântat.
„Este un moment pe care mă bucur că ați hotărât să vi-l oferiți. Pentru că reprezentați aici o generație, poate mai multe. Sunt covins că sunt foarte mulți de vârsta dumnevoastră mai tineri, sau chiar de vârsta dumnevoastră care și-a fi dorit să facă asta. Pentru că viața e așa cum e și nu știi dacă îți permiți să îi faci față alegând o carieră artistică”, i-a spus sincer Andi Moisescu.
A fost inspector la Apele Române
Daniela a fost inspector la Apele Române, dar acum e pensionară. Și cum are timp, înceacă acum, să cânte mai mult, așa cum o făcea în tinerețe. Ea are și un fiu, îndrăgostit și el de muzică.
„Acum nu pot să spun care au fost realizările dumneavoastră ca inginer, dar, dacă după atâta vreme ați cântat așa, cu siguranță ați fi reușit în muzică”, a spus Bobonete, foarte impresionat de prestație.
S-a înscris la concurs, pentru a-și depăși limitele și pentru împărtăși cu toată țara dragostea pentru cântat. Crede că asta este menirea ei și, probabil, are dreptate, pentru că niciodată nu este prea târziu să îți îndeplinești visele.