Andi Moisescu a reacționat după ce Dragoș Bucur s-a retras de la Românii au talent: „A fost o mare bucurie și-o onoare întâlnirea noastră”
După ce Dragoș Bucur și-a anunțat plecarea din echipa „Românii au talent”, Andi Moisescu și-a exprimat regretul pentru decizia luată de colegul să de breaslă. Iată ce mesaj a transmis în mediul online îndrăgitul om de televiziune.

În urmă cu două zile, Dragoș Bucur și-a anunțat decizia de a se retrage de la „Românii au talent”, după ani de zile la masa juraților. Nu doar fanii și-au exprimat regretul în mediul online, ci și unul dintre foștii săi colegi, Andi Moisescu.
Andi Moisescu: „Toată admirația mea și încă o dată mulțumiri pentru tot ce-ai făcut”
Prin intermediul unui mesaj emoționant postat în mediul online, Andi Moisescu a mărturisit că regretă plecarea colegului său Dragoș Bucur. Acesta i-a mulțumit pentru toate momentele frumoase care îi rămân ca amintire.
„Îți mulțumesc și pe calea asta, @dragosbucuronline pentru toate emoțiile pe care le-am trăit sau chiar le-am construit împreună.
A fost o mare bucurie și-o onoare întâlnirea noastră în emisiunea asta. Îți doresc să te bucuri de tot ce vei face de aici încolo cel puțin la fel de mult pe cât te-ai bucurat în Românii au talent. Și satisfacțiile să fie cel puțin la fel de mari. Toată admirația mea și încă o dată mulțumiri pentru tot ce-ai făcut în și pentru emisiunea asta!”, este mesajul transmis de Andi Moisescu în mediul online.
Dragoș Bucur ia o pauză din televiziune
Soțul Danei Nălbaru a anunțat că ia o pauză din televiziune și se retrage de la masa juraților „Românii au talent”, unde a format o echipă alături de Andra, Mihai Bobonete, Andi Moisescu, Pavel Bartoș și Smiley.
„Acum trei ani am intrat în echipa «Românii au talent». Andra, Bobo (Mihai Bobonete, n.r.), Andi (Moisescu, n.r.), Pavel (Bartoș, n.r.) și Smiley sunt niște colegi plini de umor și înțelegere și le mulțumesc pentru zilele pline pe care le-am petrecut împreună. De anul acesta, «Românii au talent» merge mai departe fără mine”, a scris Dragoș Bucur pe Instagram.
Actorul a anunțat că se retrage pentru o perioadă din televiziune, dar va reveni pe marele ecran: „Ne revedem curând în cinema, iar până atunci vă aștept pe contul nostru @bucurii_la_tara, unde un nou sezon plin de surprize va începe foarte curând”.



































