Ce i s-a întâmplat Adrianei Bahmuțeanu când a mers să-și vadă copiii: „Fac plângere”

Adriana Bahmuțeanu trăiește o perioadă dureroasă, marcată de refuzul constant al copiilor ei de a o vedea. Vedeta a făcut din nou un drum la vila în care locuiesc Maximus și Eduard, băieții ei din mariajul cu regretatul Silviu Prigoană, în speranța unei revederi. Însă, ca de fiecare dată în ultimele luni, cei doi adolescenți au ales să nu coboare, lăsând-o pe mama lor în așteptare. 

Adriana Bahmuțeanu a mers să își vadă copiii la casa lui Silviu Prigoană / foto: arhiva Click!
Adriana Bahmuțeanu a mers să își vadă copiii la casa lui Silviu Prigoană / foto: arhiva Click!

Deși are stabilit prin hotărâre judecătorească un program clar de vizitare, Adriana Bahmuțeanu spune că acesta nu este respectat, din cauza refuzului ferm al copiilor. În vârstă de 17 și 13 ani, Maximus și Eduard au continuat să o evite pe mama lor inclusiv după moartea tatălui lor, având cu ea doar o scurtă interacțiune în acele momente grele. Întâlnirea a fost una distantă și lipsită de căldură, iar de atunci, comunicarea s-a rupt complet.

Adriana Bahmuțeanu afirmă că merge săptămânal la vila în care locuiesc copiii, însă aceștia nu doresc să o întâlnească. În unele cazuri, chiar au fost formulate plângeri penale. Situația tensionată pare fără rezolvare, iar vedeta se confruntă cu o durere profundă: aceea de a fi mamă, dar de a nu-și putea îmbrățișa copiii.

„Nu e prima dată când vine Poliția”

„Este dreptul meu legal să merg să îmi văd copiii pentru că am o sentință definitivă în acest moment pe care noi o folosim. Era dreptul meu la vizită cu minorii, și atunci este firesc să mă duc la poartă, pentru că am ieșit din monitorizarea DGASPC. Eu mă duc în fiecare săptămână. Nu e prima dată când vine Poliția.(…) În timpul săptămânii, când am timp, fac plângere penală pentru nerespectarea hotărârii judecătorești, rele tratamente”, a spus Adriana Bahmuțeanu în emisiunea „Un show păcătos” de la Antena 1.

Adriana Bahmuțeanu nu merge niciodată singură la vila în care au locuit Silviu Prigoană și copiii lor. De fiecare dată este însoțită de un membru al familiei, fie de sora ei, fie de mama sa. Cu toate acestea, băieții nu ies la poartă și refuză orice contact. Vedeta este de părere că frații lor mai mari ar putea juca un rol important și ar trebui să îi încurajeze să își schimbe atitudinea față de ea.

Ei dacă ar ieși la poartă, dacă frații mai mari i-ar îndemna să vină la mine ar schimba puțin situația. Ei nu au ieșit la poartă. Doar poliția a fost primită în casă duminică. Eu m-am dus cu sora mea, cu mătușa copiilor, cea care și ea i-a crescut la rândul ei. Am fost și cu mama în alte dăți. Eu m-am prezentat la programul de vizită”, a mai spus vedeta.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
 Netflix FOTO Shutterstock
image jpeg
Banner Piedone
Ion Iliescu, în centru, vorbind la telefon. În stânga sa, Petre Roman. În dreapta lui, Adrian Sârbu
CHEF ORLANDO ZAHARIA png
Logo Chefi la Cutite jpg
image jpeg
netflix depositphotos1 jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net