Ce operații estetice are Maria Avram? Fosta concurentă de la „Insula Iubirii” a dezvăluit intervențiile la care a apelat
Maria Avram se numără în continuare printre cele mai comentate femei care au participat la „Insula Iubirii”, iar fosta concurentă este foarte activă și pe rețelele de socializare, unde păstrează legătura cu cei care o urmăresc. De curând, Maria a ales să vorbească deschis despre un subiect despre care spune că a stârnit numeroase speculații de-a lungul timpului: intervențiile estetice.

Maria Avram, sinceră despre operațiile estetice
Fosta concurentă a reality show-ului filmat în Thailanda a decis să lămurească, o dată pentru totdeauna, ce intervenții estetice și-a făcut. Soția lui Marius Avram a publicat pe rețelele de socializare un mesaj amplu, în care a explicat ce proceduri a făcut și ce zone ale corpului nu au fost deloc modificate. Maria a precizat că nu are nicio intervenție la nivelul sânilor, abdomenului sau posteriorului, însă a apelat la anumite proceduri estetice pentru zona feței.
„Ca să lămuresc toate speculațiile legate de intervențiile mele:
Nu am nicio intervenție la abdomen, posterior sau sâni. Sunt naturali și cred că se poate observa inclusiv prin faptul că nu sunt «perfecți».
La nivelul feței, am avut acid în buze, în special în buza de sus. Acidul a fost dizolvat de două ori, o dată în martie și apoi în iunie. Nu am acid în pomeți, bărbie, gât sau în alte zone despre care s-a speculat.
Anul trecut am avut acid în șanțurile nazolabiale, care între timp s-a resorbit. În martie am făcut botox și tratamentul Morpheus. Urmează să îmi fac din nou botox, dar în prezent nu mai am alte injecții.”

Maria Avram: „Singura intervenție chirurgicală pe care am făcut-o este septorinoplastia”
În continuarea mesajului său, Maria Avram a explicat și ce proceduri folosește pentru a-și îngriji aspectul. Vedeta a precizat că are sprâncenele micropigmentate, procedură la care a apelat pentru a le oferi o formă mai frumoasă, dar a subliniat că are în continuare fire naturale. În ceea ce privește podoaba capilară, aceasta a mărturisit că poartă extensii exclusiv pentru volum, acestea fiind asemănătoare ca textură cu părul său natural.
În ceea ce privește intervențiile chirurgicale, Maria Avram a precizat că a apelat o singură dată la bisturiu, pentru o septorinoplastie. Fosta concurentă a explicat că nu și-a micșorat foarte mult nasul, ci a fost corectat în principal vârful acestuia, care era căzut. De altfel, Maria a ținut să precizeze că nici înainte nu considera că avea un nas mare.
„Sprâncenele mele sunt micropigmentate pentru a le da o formă mai frumoasă, însă am și păr natural.
Port extensii de păr doar pentru volum. Sunt crețe sau ondulate, exact ca părul meu natural, motiv pentru care probabil nici nu se observă mereu când le port sau când nu le port.
Singura intervenție chirurgicală pe care am făcut-o este septorinoplastia. Nasul nu a fost micșorat foarte mult, ci a fost corectat în principal vârful, care înainte era căzut. Nici înainte nu aveam un nas mare.
Sper că acum am explicat suficient de clar și că informațiile astea vă ajută mai mult decât speculațiile de pe internet.”
Ce spunea fosta concurentă despre operația la nas
În decursul anului trecut, Maria Avram le dezvăluia fanilor că urma să se opereze la nas, explicând că intervenția nu era una făcută din considerente estetice, ci mai ales din necesitate.
Vedeta mărturisea că avea dificultăți de respirație din cauza unei nări care era „destul de închisă”, motiv pentru care își programase intervenția cu mult timp înainte. Ulterior, operația a fost amânată, după ce s-a întors din Thailanda și nu se simțea suficient de bine pentru a o face.
„O să-mi operez nasul, dar nu neapărat pentru aspect fizic, că nu am avut o problemă cu treaba asta. Aveam operația programată oricum pe data de 15 mai, cu mult înainte de insulă. Însă s-a întâmplat să merg (n.r. în Thailanda) și, în momentul în care am ieșit, nu am fost tocmai bine pentru operație și am mutat-o pentru luna aceasta. Nu este pentru că mi s-a spus ceva, nu aș fi făcut-o niciodată. Doar că pe partea asta (n.r. dreapta), am nara destul de închisă și nu pot să respir foarte bine. Totodată, am spus că voi face și rinoplastie pentru că așa vreau eu”, a explicat Maria Avram.



































