Cea mai mare dramă a Mirabelei Dauer. Cum a murit tatăl artistei: „A paralizat din cauza asta și chiar atunci a decedat”

Ultima actualizare:

Mirabela Dauer este, fără dar și poate, una dintre cele mai iubite artiste muzicale românești. Dintotdeauna a fost apreciată de către cei de acasă grație talentului și a vocii sale, prin intermediul căreia le-a pus la dispoziție cele mai frumoase cântece. Totuși, în spatele cortinei se află câteva povești de viață care i-au marcat existența: tatăl său a fost la închisoare, apoi s-a îmbolnăvit din cauza mariajului fiicei sale cu cel de-al doilea soț, care i-a luat copilul.

Mirabela Dauer / foto: Social media
Mirabela Dauer / foto: Social media

În trecut, Mirabela Dauer a decis să își deschidă sufletul în fața celor de acasă și să vorbească despre copilăria tristă de care a avut parte. Nici pe plan amoros lucrurile nu au funcționat așa cum s-ar fi așteptat artista. 

Mama Mirabelei, înmormântată în Ierusalim

Cântăreața păstrează și acum vie amintirea părinților ei, cu toate că nu mai sunt în viață. Mama Mirabelei a fost o femeie casnică și s-a ocupat de creșterea și îngrijirea ei și a surorii sale. 

„Dumnezeu s-o odihnească. Mama mea este îngropată la Ierusalim. De câte ori mă duc, merg și la ea. Mama mea a fost o micuță alintată, care ne-a crescut pe noi, pe mine și sora mea. Tăticul a adorat-o și a ținut-o acasă pentru a avea grijă de noi. Acum, mamele, nevestele, săracele, trebuie să muncească și să se spetească pentru a familie”, a spus Mirabela Dauer, în emisiunea lui Cristi Brancu, la Prima TV.

„Tatăl meu a fost un comunist” 

Mirabela Dauer cu sora și părinții ei, în copilărie / foto: Social media
Mirabela Dauer cu sora și părinții ei, în copilărie / foto: Social media

Tatăl Mirabelei Dauer a fost considerat „dușmanul poporului”, un „comunist”, și, cu toate că era destul de mică atunci când a fost luat la închisoare, artista a fost marcată de acel episod. 

„Până la 3 ani, l-au luat pe tata, l-au săltat și l-au băgat la pușcărie. N-am avut o copilărie frumoasă, noroc cu unchiul nostru, ziarist, dat afară. Eu m-am născut evreică și tăticul meu a avut o funcție pe la Ministerul Comerțului. Dar comunist. Tatăl meu a fost un comunist nebun, credea în chestia asta, dar era un comunist frumos, un altfel de comunist. Nu ce s-a întâmplat, altfel.

Dușmanul poporului. I s-a înscenat. Mama mea, fiind o mică alintată, că tata n-a lăsat-o la muncă niciodată, unchiul meu a avut grijă de noi. A trebuit să muncească la un magazin sora mea. Căra coșuri. Ajuta la diferite magazine. Restul, avea grijă unchiul meu. Ultima imagine pe care am avut-o cu tata a fost la pușcărie la Văcărești, pe deal. În mijloc era gardianul, după gratii tata, eu în față.

Stăteam în brațe la unchiul meu, la grilajele alea și făceam „Tăticul meu, tăticul meu”, a povestit Mirabela Dauer, în podcastul lui Cătălin Oprișan.

Motivul pentru care s-a îmbolnăvit tatăl artistei 

Cu ochii în lacrimi, Mirabela Dauer mărturisea că cel mai mare rău suferit de tatăl ei a fost în momentul divorțului de cel de-al doilea soț, care i-a luat copilul. Bărbatul nu a putut suporta această durere, a paralizat, apoi s-a stins din viață. 

„I-am făcut foarte mult rău tatălui meu cu al doilea mariaj. Cel de-al doilea soț mi-a luat copilul. Tatăl meu a paralizat din cauza asta și chiar atunci a murit!”, a povestit artista, la Acasă TV.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mitsuko Tottori Japan Airlines FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
artista care a trait cu amanta sotului png
image png
Schimbare majora la Survivor All Stars 2024  Apar noi reguli de joc ce se intampla cu duelurile eliminatorii jpg
banner alex delea png
netflix pixabay jpg
image png
macchina per pop corn party time 2956 azzurro 04 2495d4a1103ec845f3c3261bad74a1e1 jpg
cub dorian popa png
image
actualitate.net
image
actualitate.net