Cum e viaţa la Survivor, în spatele camerei de filmat

#Exclusiv Click!
Ultima actualizare:

Ani de zile l-a jucat pe Paliu în serialul „Trăsniţii”, un personaj devenit viral, însă viaţa l-a purtat în Republica Dominicană ca reporter la „Survivor”, deşi el şi-a dorit să fie concurent. Iată că Andrei Onofrei ne-a împărtăşit povestea lui în exclusivitate pentru Click!.

Andrei Onofrei, reporterul  de la Survivor, se relaxează  în pauzele de filmare
Andrei Onofrei, reporterul de la Survivor, se relaxează în pauzele de filmare

Click!: Pentru început, pentru cei care nu te ştiu, ne poţi spune ce ai făcut înainte de a merge la „Survivor”?

Andrei Onofrei: Trecutul meu e unul puţin mai diversificat din punct de vedere profesional. Înainte de „Survivor”, am activat în mai multe domenii, cu legătură mai mică sau mai mare între ele. Am practicat volei de performanţă, am fost redactor, reporter, actor, trainer de actorie, content writer şi copywriter în agenţii de publicitate, scenarist, acum sunt pasionat şi de psihologie... Am făcut aproape tot ceea ce mi-a plăcut sau m-a atras să fac.

De unde pasiunea pentru actorie?

A venit încă de când eram copil. Îmi aduc aminte și acum foarte bine cum mama și bunica mea, când aveam în jur de 10-11 ani, urmăreau mai multe telenovele în limba spaniolă. În paralel, începusem să mă uit și la "La Bloc", "Vacanța Mare" și "Trăsniți din Nato".

Ai jucat un personaj în "Trasniţii" devenit viral. Cum l-ai făcut?

Paliu, personajul pe care l-am jucat atât de mult timp și care a devenit viral, l-am construit pur și simplu cu părți reale din mine. De fel, sunt un tip glumeț, căruia îi place să îi facă tot timpul pe cei de lângă el să râdă, sunt pus mereu pe șotii și am multe momente în care întru în situațîi tragic-comice. Așa sunt eu! Îmi vin glumele pe loc și, ce-i drept, uneori nici nu mă pot abține din a le face, cu riscul de a mi-o lua pe cârcă. Paliu e și va rămâne unul dintre personajele mele de suflet.

INIȚIAL, A DAT PROBE CA SĂ FIE CONCURENT

Cum ai ajuns în echipa de reporteri de la „Survivor”?

La „Survivor” mi-am dorit să fiu concurent. Îmi doream să încerc această experienţă pe propria-mi piele, să zic aşa. M-am înscris, am fost chemat la casting, iar viaţa s-a gândit să îmi facă o surpriză şi să îmi ofere mai mult de atât. Mi-a oferit oportunitatea de a fi reporter în cadrul competiţiei. Îmi plac provocările, motiv pentru care nu am refuzat. Într-un fel sau altul mă bucur de această experienţă şi nu pot decât să fiu recunoscător pentru asta.

Împreună cu echipa merge  în diferite excursii prin zonă
Împreună cu echipa merge în diferite excursii prin zonă

Eşti un tip sportiv?

Da. Am făcut volei de performanţă, iar de atunci sportul nu a mai ieşit din viaţa mea. Profit de orice oportunitate de a juca. Efectiv nu pot trăi fără sport.

Cum este să faci parte din echipa emisiunii?

A face parte din echipa emisiunii este absolut minunat. Nu pot descrie ceea ce simt în cuvinte pentru că este ceva ce se simte mai mult. Pot spune că am parte de o experienţă completă a ceea ce înseamnă „Survivor”. Pe de-o parte sunt alături de concurenţi, iar pe de altă parte mă bucur de ceea ce înseamnă Republica Dominicană cu tot ce are ea de oferit.

Cum se înţelege cu concurenţii şi cu Daniel Pavel

Îți place să stai/privești din culise?

Da, îmi place foarte mult. Uneori este puțin greu de privit din culise pentru că mi-aș dori să intru și eu pe traseu și "să gust" din acea bucată de experiență. Însă pentru a înțelege cu adevărat ce înseamnă Survivor, trebuie să îl trăieșți pe propria piele.

Ai legat prietenii cu concurenții?

Cât timp sunt în Survivor, nu. După Survivor, sunt deschis la a lega prietenii cu ei. Dacă și ei își doresc acest lucru, desigur. Toți îmi sunt foarte dragi, fie că vorbim despre faimoși sau războinici, tigrii sau vulturi. Îmi doresc să țin legătura cu fiecare dintre ei deoarece ne leagă multe momente frumoase petrecute împreună.

Dar cu cei din echipa de filmare?

Echipa de filmare este minunată. Mă înțeleg foarte bine cu fiecare dintre ei, indiferent de limba pe care o vorbim. Cu o parte dintre ei mi-am dat seama că am fost coleg de muncă în trecut, doar că nu ne-am întâlnit la acea vreme, iar pe alții i-am cunoscut aici. Am legat relații de prietenie cu mare parte dintre ei care, sper eu, să nu fie doar în contextul Survivor pentru că mi-ar plăcea că povestea să continue.

Cu domnul Dan ce relaţie ai?

Cu domnul Dan am rezonat încă de la prima interacţiune faţă în faţă. Mă înţeleg foarte bine cu el. Este un om minunat! Nu avem foarte multe momente în care ne intersectăm, însă atunci când o facem şi vorbim, timpul zboară extrem de repede.

Andrei e încântat de noul său job din  spatele camerelor de luat vederi
Andrei e încântat de noul său job din spatele camerelor de luat vederi

Ai încercat probele pe care le fac concurenţii?

Nu, însă mi-aş dori. În unele momente în care sunt prezent la joc mai stau şi îmi imaginez cum ar fi dacă aş fi eu pe traseu.

Ce faci când ai timp liber? Ți-ai descoperit noi pasiuni?

Când am timp liber, fie stau și mă relaxez la plajă ore în șir, fie călătoresc. Încerc să îmbin cât de mult pot și cât de mult îmi permite timpul muncă cu călatoriile. Îmi place să vizitez și profit cât de mult pot de orice oportunitate de a descoperi cât mai mult Republica Dominicană așa cum este ea: cu părți bune, cu peisaje rupte din paradis și locuri excepționale și cu părți mai puțin bune. Mixul acesta mă ajută enorm în dezvoltarea personală.

Este foarte drăguț să fii înconjurat de animale pe care le vezi doar pe Discovery. Este o senzație care nu poate fi descrisă în cuvinte. Imaginează-ți doar cum este să fii la plajă, să intri în apă și să zboare pelicanii pe lângă ține. Să fii parte din mediul lor natural. Este wow! Nu mai zic de crabi, șerpi, lilieci, bufnițe, vulturi, tarantule și așa mai departe. E o experiență care merită trăită! Încerc să mă bucur de tot ce mi se ivește în cale. Plus că este o oportunitate propice de a mă conecta într-un mod autentic la emoțîi, de a le da voie să fie, de a le înțelege și de a le acceptă.

Cum arată o zi normală de muncă la Survivor

Cam cum arată programul tău la Survivor?

Programul meu începe în unele zile de la ora 5 dimineaţa sau ora 6, ora la care mă trezesc, şi se termină undeva în jurul orei 18. Ore în care sunt alături de concurenţi. Desigur, împreună cu colegii mei, nu singur. Chiar râdeam la un moment dat cu ei şi spuneam că şi la noi e Survivor, doar că beneficiem de telefon, comunicare cu cei dragi, nu dormim în junglă, ne putem spăla şi avem acces la mâncare. În rest, dacă plouă suntem acolo, dacă e soare şi foarte cald, tot acolo.

Nu ţi-e dor de casă? Vorbeşti des cu familia, cu iubita?

Ba da! Îmi este foarte dor de casă. Vorbesc cât de mult pot cu ei. Cu iubita mea reuşesc să vorbesc cel mai mult dintre toţi. O dată la 2-3 zile apucăm să vorbim prin videocall. În schimb, vorbim mult prin mesaje. Nu prea ne intersectăm din cauza diferenţei de fus orar, însă chiar şi aşa, am găsit o modalitate prin care putem comunica mai des. Cu familia apuc să vorbesc o dată la 2-3 săptămâni. De schimbat, schimbăm mesaje cât de des putem unii cu ceilalţi.

Alături de ceilalți colegi  reporteri de la Survivor
Alături de ceilalți colegi reporteri de la Survivor

Te-ai gândit ce va urma după experienţa asta?

Nu m-am gândit. De câte ori m-am gândit înainte la ce va urma, de atâtea ori s-a schimbat tot încât am renunţat la a mai analiza şi a „calcula” viitorul. Îmi place să fiu surprins. Mă voi bucura de tot ceea ce îmi oferă viaţa.

Te-ai mai vedea concurent?

Sunt o fire extrem de competitivă. Îmi plac provocările de orice tip. Deci, da. M-aş mai vedea concurent. Sunt deschis provocărilor de orice tip. Doar să mi se ivească în cale, eu sigur nu le voi ocoli.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
642480b78bd85c6d1366d41d logo jpg
image png
netflix pixabay jpg
62504790 jpg
banner cristina cioran png
Noul serial „Ana, Mi-ai fost scrisă-n ADN” s-a lansat printr-o petrecere de Crăciun foto: Mihai Stetcu
netflix pixabay png
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net