Dan Negru, atac dur la adresa concurentului de la Eurovision 2023! Uite ce spune prezentatorul tv

Încă un eșec pe scena muzicii românești! De această dată în cadrul show-ului Eurovision 2023. Reprezentantul României, din acest an, Theodor Andrei (18 ani), a ratat calificarea în finala concursului. Așa că reacțiile dure din partea multor persoane au început să apară. Printre acestea a fost și a lui Dan Negru (52 de ani).

Dan Negru a criticat prestația României, de joi seară, din semifinala concursului Eurovision 2023, după ce reprezentantul de anul acesta al României la Eurovision nu a reușit să se  califice, în finală cu piesa „D.G.T. (Off and On)”.

Prezentatorul TV, de la Kanal D, a postat un mesaj pe contul său de Facebook, în urmă cu puțin timp, în care făcea o comparație cu prestația celor din Republica Moldovei de anul trecut.

„Când am lucrat pentru TVR, demult, am prezentat vreo două preselecții Eurovision si asta mă face să mai trag cu ochiul la concurs. Anul trecut Moldova a dus în prime-time TV europene, la Eurovision, o melodie unionistă „Trenulețul Chișinău-București” cântată în română. Noi am țopăit în limba spaniolă. Anul ăsta, Moldova a cântat tot în limba română. Noi am țopăit cu un titlu englezesc de melodie. Moldova e în finală! Noi țopăim spre casă” , este mesajul vedetei de la Kanal D.

Dan Negru, atent la detalii

Dan Negru a avut un punct de vedere și în ceea ce privește ținuta pe care a purtat-o Theodor Andrei pe scenă:

“Nu mă deranjează exagerările vestimentare sau de altă natură. Unii oameni banali ca să devină interesanți, exagerează. Dar mi-e rușine că în al doilea an consecutiv refuzăm mâna întinsă a Moldovei. Moldovenii au avut curajul să spună public Europei că București-Chișinău e totuna. Cântecul lor va rămâne un act de curaj al mesajului politic în muzică. Noi le-am răspuns anul ăsta țopăind în engleză și îmbrăcați fistichiu. Toți știm că TVR e goarna guvernului, a puterii politice, oricare ar fi ea. Însemnă că mesajul puterii politice românești, dat prin TVR la Eurovision, e să țopăim când Moldova ne întinde mâna peste prăpastie! Nu poți să sari o prăpastie țopăind! Trebuie să ai curajul să faci un pas mare”.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
netflix shutterstock jpg
diandra survivor jpg
Survivorr e1732526004318 1200x676 webp
image png
netflix craciun shutterstock1 jpeg
andreea balan victor cornea colaj instagram jpg
642480b78bd85c6d1366d41d logo jpg
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net