Maria Dumitru, veste uriașă după Survivor! Este însărcinată, iar acum a aflat dacă va avea băiețel sau fetiță

Maria Dumitru, veste uriașă după Survivor! Este însărcinată, iar acum a aflat dacă va avea băiețel sau fetiță

#Survivor România

La doar câteva săptămâni după ce a anunțat că este însărcinată pentru prima dată, Maria Dumitru, fosta concurentă de la Survivor, și iubitul ei au aflat de curând sexul bebelușului. Emoțiile au fost, cu siguranță, greu de reprodus în cuvinte, însă imaginile vorbesc de la sine.

Maria Dumitru urmează să devină mamă.
Maria Dumitru urmează să devină mamă. Foto: Instagram

Maria Dumitru va aduce pe lume un băiețel 

Încadrată în echipa Războinicilor, Maria Dumitru s-a făcut remarcată prin ambiție și multă determinare în cele aproximativ trei luni petrecute în Republica Dominicană. După ce una dintre cele mai provocatoare experiențe din viața sa s-a încheiat, aceasta a anunțat că este însărcinată, veste care a adus multă fericire atât în rândul familiei, cât și al celor apropiați.

De curând, tânăra a dezvăluit și sexul bebelușului. Pe rețelele de socializare, Maria Dumitru a prezentat un cadru de poveste organizat pentru gender reveal, cu baloane roz și albastre, ursuleți și alte detalii care au conturat un decor de poveste, în care a anunțat marea veste: va fi mamă de băiețel.

Viitorii părinți, dar și familia și prietenii aflați la eveniment s-au bucurat peste măsură la aflarea veștii că fosta concurentă și iubitul ei vor avea un băiețel.

Ce a însemnat pentru Maria Dumitru experiența Survivor România 2026

Maria Dumitru a fost una dintre cele mai puternice concurente de la Survivor și, chiar dacă a plecat acasă fără premiul cel mare, a câștigat o experiență de care își va aminti mereu. După competiție, aceasta a făcut o serie de declarații în exclusivitate pentru Click!, în cadrul unui interviu.

Maria ne-a vorbit despre momentele dificile pe care le-a trăit în timpul șederii în Republica Dominicană, atât din punct de vedere fizic, cât și psihic.

„Cele mai grele momente au fost cele în care oboseala se aduna, atât din punct de vedere fizic, cât și psihic. Foametea, dorul de casă, presiunea competiției și faptul că trebuie să fii puternic în fiecare zi te consumă enorm. Cred că Survivor este mai mult un joc mental decât unul fizic și acest lucru se simte în fiecare secundă.”

Potrivit informațiilor apărute în presă, Maria Dumitru ar fi fost remunerată cu 1.500 de euro pentru fiecare săptămână petrecută în competiție. Astfel, după cele 17 săptămâni de Survivor România 2026, aceasta ar fi încasat 25.500 de euro, la care s-ar fi adăugat și suma primită la semnarea contractului cu Antena 1, rămasă confidențială.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
ruxandra ion 0 jpeg
Loredana Chivu și Anamaria Mocanu FOTO Facebook / Asia Express
cheloo si mihai ban jpg
Prezentatoarea BBC News Maryam Moshiri png
Design fără titlu (5) png
asia express jpg
casa printul marco si bianca jpg
mirela vaida jpg
image
image