Serialul secret de pe Netflix care te ține lipit de televizor în februarie 2025! Are locații de top, actori apreciați și este făcut după o carte celebră
Netflix a lansat pe 11 decembrie unul dintre cele mai ambițioase proiecte audiovizuale din istoria Americii Latine: serialul "Un veac de singurătate", bazat pe capodopera omonimă a scriitorului columbian Gabriel García Márquez.

Deși a fost primit cu entuziasm la nivel internațional, serialul nu a ajuns încă la o audiență largă în România, deși cartea este una dintre cele mai apreciate lucrări ale literaturii universale.
Serialul de pe Netflix care rupe topurile în februarie este o adaptare grandioasă
Regizat de Laura Mora și Alex García López, serialul a fost filmat integral în Columbia, cu sprijinul familiei laureatului Nobel.
Netflix a anunțat încă din 2019 că dorește să adapteze celebrul roman, dar proiectul a fost amânat din cauza pandemiei.
Cu toate acestea, serialul a devenit realitate, iar primul capitol, format din 8 episoade, este deja disponibil pe platformă.
Laura Mora a declarat că proiectul a fost o onoare și o provocare, iar echipa de producție s-a străduit să transpună frumusețea, poezia și profunzimea romanului într-un format audiovizual captivant.
Alex García López a adăugat că adaptarea acestui roman a fost o adevărată aventură, în care și-a dorit să creeze o producție autentică, cu anvergura unei capodopere internaționale.
Povestea care a marcat literatura universală
Romanul "Un veac de singurătate" a fost publicat în 1967 și este considerat una dintre cele mai importante opere ale literaturii hispano-americane.
Gabriel García Márquez a primit Premiul Nobel pentru Literatură în 1982, iar cartea sa a fost tradusă în peste 40 de limbi și vândută în peste 50 de milioane de exemplare.
Povestea urmărește destinul familiei Buendía, începând cu verii José Arcadio Buendía și Úrsula Iguarán, care fug împreună și înființează orașul mitic Macondo.
De-a lungul generațiilor, familia Buendía este marcată de iubiri imposibile, nebunie, un război absurd și blestemul unei singurătăți eterne.
De ce merita să vezi acest serial
Netflix a investit masiv în această adaptare, oferind 16 episoade în total, un format mai amplu decât obișnuitele miniserii.
Aceasta este o ocazie perfectă pentru pasionații de literatură și pentru cei care iubesc producțiile de calitate să descopere un serial profund, vizual spectaculos și plin de simbolism.
Dacă încă nu ai văzut "Un veac de singurătate", acum este momentul să te bucuri de această capodoperă cinematografică, disponibilă acum pe Netflix!