Cum se manifestă sindromul Asperger la copii

Copilul cu sindrom Asperger are un mod diferit de a percepe lumea, nu unul defectuos. Cu o înțelegere profundă a nevoilor sale, cu intervenții adaptate și cu sprijin, el poate învăța să depășească provocările sociale, își poate valorifica pasiunile și talentele unice pentru a duce o viață împlinită.

Foto: Shutterstock

Sindromul Asperger este o tulburare de neurodezvoltare care face parte din spectrul autismului (TSA). Deși denumirea sa ca diagnostic nu mai există, deoarece a fost integrată în 2013 în categoria „autism de nivel 1”, termenul este încă utilizat pe scară largă pentru a descrie un profil specific: copii cu inteligență medie sau peste medie și un limbaj bine dezvoltat formal, dar care se confruntă cu provocări semnificative în interacțiunea socială și au interese neobișnuit de restrânse.

Estimările indică faptul că aproximativ 20-25 de copii la 10.000 pot prezenta acest profil, fiind mai frecvent întâlnit la băieți.

Simptomele se văd de la grădiniță

Manifestările sindromului Asperger devin adesea vizibile pe măsură ce copilul începe să interacționeze mai mult cu ceilalți, de obicei în perioada preșcolară sau școlară. Părinții și cadrele didactice pot observa:

Dificultăți în interacțiunea socială. Spre deosebire de copiii care sunt doar timizi, cei cu Asperger doresc să se conecteze cu ceilalți, dar nu posedă abilitățile necesare. Ei pot evita contactul vizual, nu înțeleg regulile nescrise ale jocului sau ale unei conversații și pot părea insensibili, deoarece le este greu să descifreze expresiile faciale, tonul vocii, ironia sau glumele.  

Comunicare „aparte”. Deși au un vocabular dezvoltat și pot vorbi corect din punct de vedere gramatical, modul lor de a comunica este aparte. Pot folosi un ton monoton sau exagerat de formal, pot vorbi mult și în detaliu despre subiectele lor preferate, fără să observe dacă interlocutorul este plictisit sau dorește să contribuie la dialog. De multe ori, inițiativa conversației este redusă și centrată pe propria persoană.

Interese restrânse și comportamente repetitive. Un semn distinctiv este pasiunea intensă, uneori obsesivă, pentru un domeniu foarte specific, cum ar fi trenurile, dinozaurii, astronomia sau orarele. Copilul acumulează o cantitate impresionantă de cunoștințe în acel domeniu și poate vorbi aproape exclusiv despre el. De asemenea, se simte în siguranță în obiceiurile repetitive și poate reacționa cu anxietate sau frustrare la orice schimbare neașteptată, fie ea și minoră.

Sensibilități senzoriale și motorii. Mulți copii cu Asperger prezintă o hipersensibilitate la stimuli: zgomote, lumini puternice, anumite texturi ale alimentelor sau ale hainelor. Din punct de vedere motor, pot fi stângaci, cu o coordonare mai slabă, având dificultăți în activități precum legatul șireturilor, scrisul de mână sau mersul pe bicicletă.

Cum diferă de alte forme de autism 

Principala diferență constă în dezvoltarea limbajului și a abilităților cognitive. Spre deosebire de copiii cu alte forme de autism, cei cu sindrom Asperger nu au întârzieri în achiziția limbajului. Inteligența lor este în general normală, iar în domeniul lor de interes, pot excela. Provocările lor sunt mai vizibile în sfera socială și de comunicare pragmatică (utilizarea corectă a limbajului în context), ceea ce le face dificilă, dar nu imposibilă, integrarea în școli obișnuite și, mai târziu, viața independentă.

Opţiuni de tratament

Deși nu există vindecare, intervențiile terapeutice pot face o diferență semnificativă în dezvoltarea copilului. Intervenția timpurie și personalizată este esențială. Specialiștii recomandă o abordare multidisciplinară, care combină mai multe tipuri de terapii:

1.  Terapia cognitiv-comportamentală: Ajută copiii mai mari și adolescenții să își înțeleagă și să își gestioneze emoțiile, în special anxietatea, și să facă față situațiilor sociale dificile.

2.  Antrenarea abilităților sociale în grup. Grupurile de antrenament al abilităților sociale oferă un mediu sigur pentru a exersa inițierea și menținerea unei conversații, înțelegerea indicațiilor sociale și colaborarea.

3. Terapia ocupațională: Este crucială pentru dezvoltarea autonomiei personale (îmbrăcat, alimentație) și pentru abordarea dificultăților de integrare senzorială. Terapeuții pot folosi tehnici care să ajute copilul să tolereze diferite texturi sau sunete într-un mod controlat și progresiv.

4. Logopedia. Deși vocabularul este bogat, logopedul se concentrează, în cazul lor, pe latura funcțională a limbajului: cum să ceri ajutorul, cum să interpretezi o glumă, cum să folosești un ton adecvat și să menții un subiect de conversație.

5. Terapiile prin artă și muzică: Acestea oferă căi alternative de exprimare emoțională și pot fi deosebit de eficiente pentru a reduce anxietatea și a îmbunătăți starea de bine, mai ales la copiii care au dificultăți în a-și verbaliza sentimentele.

Rolul familiei

Sprijinul familiei este fundamental. Părinții pot ajuta prin crearea unui mediu predictibil, încurajarea jocului și a interacțiunilor sociale într-un cadru confortabil și, mai ales, prin consolidarea stimei de sine, accentuând punctele forte și talentele copilului.