Gustări sănătoase când eşti pe fugă

Gustări sănătoase când eşti pe fugă

Ultima actualizare:

Indiferent dacă eşti sau nu la cură, dacă vrei să slăbeşti sau pur şi simplu dacă ţii la sănătatea ta, cele două gustări pe zi de care ne spun toţi nutriţioniştii sunt cu adevărat importante. Ele îţi astâmpără foamea, te ajută să nu mănânci prea mult la mesele principale şi să nu fii tentat de alimente interzise, bogate caloric. Iată ce e bine să alegi!

Mulţi sunt tentaţi să ronţăie între mese chipsuri, biscuiţi cu ciocolată, covrigi şi merdenele. Acestea mai mult rău fac sănătăţii şi siluetei tale. Poţi să te energizezi şi să-ţi astâmperi foamea cu gustări pe cât de săţioase şi sănătoase, pe atât de gustoase. Orele indicate pentru gustare sunt 11.00 şi 16.00.

  • Fructele oleaginoase. Nucile, migdalele, caju, seminţele de dovleac, fisticul, toate neprăjite şi nesărate, conţin uleiuri sănătoase, fibre şi proteine care reglează nivelul zahărului din sânge şi dau senzaţia de saţietate pentru mult timp. În plus, se pot purta foarte uşor în geantă, fiind gustarea ideală oriunde te-ai afla. Atenţie, însă, că sunt bogate în calorii. Un pumn din astfel de fructe e suficient. 
  • Lactatele. Sunt o sursă excelentă de probiotice şi de calciu, ajută digestia şi întăresc imunitatea. Chefirul sau iaurtul sunt şi ele uşor de consumat, oriunde te-ai afla, şi îţi dau instant senzaţia de saţietate.
  • Fructele proaspete. O porţie de fructe pe zi îţi satisface pofta de dulce, te hidratează şi te energizează. Organismul are nevoie de ele şi nu le poţi consuma după o masă principală, pe post de desert, pentru că fermentează şi te balonează. Fructele trebuie mâncate doar între mese, pe post de gustare. Şi ele sunt gustarea ideală când eşti pe drumuri, pe fugă.
  • Batoanele proteice. Sunt şi ele uşor de purtat în geantă şi reprezintă o gustare echilibrată şi hrănitoare. Sunt concepute astfel încât să-i ofere organismului proteinele, vitaminele şi mineralele de care are nevoie, în schimbul unui aport minim de calorii.
  • Unele reţete făcute în casă, precum o budincă de chia sau biscuiţi de ovăz, făcuţi din făină integrală, fără zahăr şi unt, sunt o gustare perfectă. Conţin carbohidraţi cu absorbţie lentă, care dau o senzaţie de saţietate ce durează. 


Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
shutterstock 2507853775 jpg
copil caine jpg
shutterstock 2539029981 jpg
dieta fructe fibre depositphotos1 jpeg
colesterol, foto shutterstock jpg
shutterstock 2624105779 jpg
shutterstock 1907803309 jpg
consultatie jpg
image
image