Nu vă complaceţi în ipostaza de victimă!

Fiecare dintre noi a trecut, mai mult sau mai puţin, prin această situaţie.

Un părinte agresiv, un şef nedrept, o reacţie de nepăsare, lipsa de înţelegere a unor persoane importante pentru noi, toate acestea se întâmplă zi de zi, iar costurile afective pe care le resimţim sunt mari.

Neplăcută, dar comodă uneori, postura de victimă ne împiedică să ne asumăm schimbările pozitive de care avem nevoie.

Paradoxul victimei este acela că, deşi situaţia ei este una neplăcută, ea îi poate conferi o stare aparent nejustificată de confort.

Acesta este pericolul cel mai mare: nu putem progresa, nu putem lăsa în urmă o traumă, dacă nu găsim curajul de a ne asuma responsabilităţi!

Dacă am suferit o experienţă nefericită, acesta nu este un motiv să nu mergem mai departe. În cele din urmă, victimele nu se consideră niciodată vinovate şi, prin urmare, nici responsabile.

E traumatic să ajungi într-o postură de acest fel, însă depinde de noi ca acest episod să nu devină invalidant.

Tocmai acest fapt, de asumare a responsabilităţii, înseamnă depăşirea condiţiei de victimă.