Vinul roşu te poate scăpa de cancer!

Vinul roşu te poate scăpa de cancer!

Ultima actualizare:
1 2 jpg jpeg

Acest compus, numit resveratrol, este cunoscut şi pentru alte beneficii asupra sănătăţii, mai ales asupra afecţiunilor cardiovasculare. Aşadar, cercetătorii au descoperit că resveratrolul poate să acţioneze asupra celulelor canceroase şi să le facă mult mai sensibile la tratamentele cu radiaţii. În urmă experimentelor efectuate, două proteine din celulele tumorale au dispărut în proporţie de 97% după ce au fost afectate re resveratrol şi apoi supuse tratamentelor cu radiaţii.

Cercetările arată că prin consumul moderat de vin roşu poate fi prevenit accidentul vascular cerebral, diabetul zaharat de tip II şi cancerul. Principalul său ingredient activ, resveratrolul, scade riscul de îmbătrânire celulară şi alte efecte negative cauzate de radicalii liberi. În plus, vinul roşu conţine vitamine şi minerale care susţin funcţionarea corectă a sistemelor principale ale organismului.

Vinul roşu este o băutură alcoolică care a făcut parte din sute de culturi timp de secole în întreaga lume. Este frecvent consumat în timpul sărbătorilor şi ocaziilor speciale. Cu toate acestea, mulţi oameni preferă să bea un pahar de vin roşu la masa de prânz sau la cină, în special în Europa de Sud. În ultimul timp, vinul roşu a devenit foarte popular, nu numai pentru gustul său, ci şi pentru substanţele nutritive pe care le conţine şi care sunt benefice pentru sănătate.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
pisica bigstock jpg
colon jpg
Mihaela Bilic, foto Facebook jpg
Congres Oncologie Musculoscheletală jfif
shutterstock 2611050621 jpg
ceai memorie jpg
femeie pat crampe picioare 3807730 jpg
image png
image
image