A sărbătorit victoria cu sushi

Victoria fabuloasă prin KO în faţa olandezului Zimmerman a creat senzaţie în K-1. Meciul lui Daniel cu cel poreclit "Spărgătorul de oase" a fost votat cel mai spectaculos duel al galei de la Seul.

"Am vorbit cu Zimmerman după meci. E mai ok, dar mi-a zis totuşi că se va duce să îşi facă un RMN la cap în Olanda după care va veni să se relaxeze în România pentru că are mulţi amici aici", ne-a zis Ghiţă.

"De mic copil visam să ajung aici şi este o mare realizare pentru mine să fiu printre aceşti campioni. Sunt foarte fericit, am primit vreo 300 de mesaje de felicitare de la amici şi de la fani", a mai adăugat entuziasmat românul.

Finala K-1 va avea loc pe 11 decembrie, la Yokohama. Sferturile din piramidă vor fi aflate azi. Fiecare luptător va extrage o bilă cu un număr de ordine, numărătoare ce apoi îi dă fiecăruia dreptul să-şi aleagă locul pe tablou.

"Aş prefera în prima rundă un meci cu Saki, Kyotaro sau Mighty Mo. Cel mai incomod adversar ar fi, fără îndoială, Semmy Schilt", ne-a spus Daniel Ghiţă.

Euforic după meciul cu Zimmerman, Daniel a sărbătorit victoria carierei la un restaurant din Seul, alături de cinci amici din România şi de stafful său.

"După atâta regim simţeam nevoia să îmi fac toate poftele. Am mâncat o gramadă de delicatese asiatice, de la supe, la sushi şi alte chestii exotice. Săptămâna aceasta mă relaxez puţin în ţară după care încep în forţă antrenamentele în Olanda pentru că mă aşteaptă un final de an de foc", a încheiat Daniel.

cub gazi demirel png
cub horoscop 1 gif
Carmen Bruma face sport
cub oana roman png
cladiri bucuresti jpeg
înșelat jpg
cub dinu maxer fiul png
bogdan ioan la vocea  jpg
image
image
image
image
image
image
Mark Cavendish, Getty Images jpg
Cutremur Turcia, Getty Images jpg
Eric de Oliveira, Sportpictures jpg
Ahmet Eyüp Türkaslan, Facebook jpg
Cutremur Turcia, Getty jpg
Farul CSU Craiova, Sportpictures jpg