Adus din vacanţă să le aducă aurul! Am revăzut filmul cu Danemarca din 1992

Ultima actualizare:

    Arpad Sterbik
Arpad Sterbik

Spania a devenit în premieră campioană europeană la handbal graţie portarului Sterbik, chemat de urgenţă în lot înainte de semifinale. Povestea „bunicului” Arpad Sterbik (38 de ani) la Europeanul de handbal seamănă cu incredibila performanţă a Danemarcei din 1992, atunci când nordicii au câştigat trofeul continental la fotbal adunându-se de pe plaje.

Spania a rupt blestemul finalelor de campionat european. După patru eşecuri în ultimul act (1996, 1998, 2006 şi 2016), ibericii au triumfat la a cincea încercare. Duminică, la Zagreb, Spania a învins în finală Suedia cu 29-23, după ce a fost condusă la pauză cu 14-12. Repriza a doua a fost una fenomenală pentru spanioli, care au beneficiat în primul rând de un portar, Arpad Sterbik, într-o formă colosală. Uriaşul de 2 metri şi aproape 120 de kilograme n-a făcut parte însă din lotul cu care Spania a început competiţia din Croaţia. Accidentarea titularului Perez de Vargas înainte de semifinale l-a făcut pe antrenorul Jordi Ribera să pună mâna pe telefon şi să-l caute pe Sterbik. Acesta se afla în vacanţă la Skopje şi n-a stat deloc pe gânduri. Portarul de origine sârbă s-a urcat în primul avion spre Ljubljana, după care a mers două ore cu maşina până la Zagreb pentru a-şi ajuta ţara de adopţie să ia aurul european. „Ştiam că Spania pierduse patru finale, eu am jucat doar una dintre acestea. Nu puteam să pierdem din nou”, a declarat experimentatul portar. Cu paradele sale din finală, Sterbik a primit pe bună dreptate titlul de MVP al meciului.

Danezii, campioni europeni în 1992
Danezii, campioni europeni în 1992

E un film care ne aduce aminte de reuşita Danemarcei la fotbal în 1992. Intraţi în turneu pe ultima sută de metri (în locul Iugoslaviei), danezii şi-au părăsit destinaţiile de vacanţă şi s-au reunit de urgenţă pentru a câştiga titlul continental.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
dorin cocos jpg
image
image
image
image
image
image
Simona Halep (Sportpictures) jpg
Andrei Burca (Sportpictures) jpg
Edi Iordanescu, Sportpictures jpg
Marius Marin (Sportpictures) jpg
Edi Iordanescu (Facebook) jpg
Germania Scotia (EPA) jpg
Edi Iordanescu (Facebook) jpg
Lamine Yamal, Spania (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net