Am rămas în elita tenisului. România a învins Marea Britanie cu 3-2
România şi-a asigurat prezenţa şi în viitoarea ediţie a Grupei Mondiale II a Fed Cup la capătul unui meci care a fost mai dramatic în afara terenului decât în interiorul lui.
Pornite ca favorite în confruntarea cu Marea Britanie, româncele au confirmat aşteptările, impunându-se fără emoţii. Scorul final, 3-2 pentru ţara noastră, a fost strâns doar pentru că la ora ultimului meci conduceam deja cu 3-1, astfel că Simona Halep le-a putut face un cadou fanilor ei din Constanţa şi a jucat şi la dublu.
Pentru jucătoarea născută la mai puţin de 3 kilometri de clubul la care s-a jucat întâlnirea, revenirea pe zgura de acasă a însemnat o adevărată renaştere. A câştigat, pentru prima dată în ultimii 4 ani, ambele meciuri de simplu şi a făcut-o extrem de categoric. De altfel, chiar partida care părea cea mai dificilă, cea cu Johanna Konta, numărul 7 mondial, a fost şi cea mai uşoară. Halep s-a impus cu 6-1, 6-3, recunoscând că s-a simţit perfect: „Am făcut un meci bun. Cred că am jucat la cel mai înalt nivel al meu din ultimul an. Am fost foarte motivată şi m-am focusat numai pe meci, să câştig partida. De fiecare dată când am jucat contra ei am condus şi am dominat meciurile, dar nu le-am putut închide. Astăzi am ştiut ceea ce trebuie să fac. Sunt foarte bucuroasă de ceea ce am făcut pe teren”, a spus Halep, după meci.
Punctul victoriei a fost adus de Irina Begu, care după două ore de joc a reuşit să o învingă pe Heather Watson cu 6-4, 7-5. „Sunt foarte bucuroasă că am reuşit să câştig, sper ca anul viitor să ajungem în Grupa Mondială I”, a spus jucătoarea clasată pe locul 33 în lume. Cum Ilie Năstase era suspendat, pe banca echipei noastre au stat, pe rând, monica Niculescu – la meciul Simonei – şi Sorana Cîrstea, la cel al Irinei.
România îşi va afla adversara în vară. Ea va fi una dintre învingătoarele barajului de menţinere în Grupa Mondială II şi dintre pierzătoarele play-off-ului pentru Grupa Mondială I. Următorul meci, indiferent de numele oponentei, va avea loc în februarie 2018.
Simona Halep - Heather Watson 6-4, 6-1
Sorana Cîrstea - Johanna Konta 2-6, 3-6
Simona Halep - Johanna Konta 6-1, 6-3
Irina Begu – Heather Watson 6-4, 7-5
Halep/ Niculescu - Rae/ Robson 3-6, 6-1, 8-10