Ana, mai tare ca Sorana la US Open

Ana, mai tare ca Sorana la US Open

Ultima actualizare:

    Ana Bogdan Foto: Guliver/ Getty Images
Ana Bogdan Foto: Guliver/ Getty Images

Ana Bogdan face un turneu de vis la US Open.

Venită din calificări, românca situată pe locul 116 în lume a reuşit să se califice spectaculos în turul secund al competiţiei americane. Ana s-a impus cu scorul de 0-6, 7-5, 6-2 în faţa Soranei Cîrstea. Meciul a fost unul excepţional, Ana revenind în joc şi câştigând meciul după ce a fost condusă de Cîrstea cu 0-6, 2-5! A câştigat apoi cinci game-uri la rând în setul al doilea şi s-a impus în setul decisiv cu 6-2, obţinând cea mai importantă victorie din carieră. De asemenea, şi cel mai important premiu în bani, 77.000 de dolari, aproape jumătate din suma totală câştigată în toată cariera profesionistă.În turul al doilea, Ana Bogdan, care înaintea acestui turneu ocupa locul 116 în clasamentul mondial, va juca împotriva unei alte românce, Monica Niculescu. Aceasta a învins-o cu scorul de 6-3, 6-7, 6-1 pe cea de-a 18-a favorită, cehoaica Barbora Strykova.Tot luni seară, Irina Begu, cap de serie numărul 21, a fost eliminată în chiar primul tur de Lesia Ţurenko, care s-a impus cu 6-0, 6-4.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Al Hamlawi Craiova jpg
Meme Stoica jpg
Sabina Jaksova jpg
Mara Vasilescu Rapid jpg
Universitatea Cluj Rapid (Sportpictures) jpg
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
Ianis Hagi, nationala Romania (Sportpictures) jpg
Radu Dragusin (Sportpictures) jpg
image
image