Andrei Pavel, alături de copii, în SUA, de Crăciun
Andrei Pavel are parte de un Crăciun special, alături de copiii săi.
Andrei Pavel este singurul membru al echipei Simonei Halep care nu se află în aceste zile în Thailanda. El are un motiv foarte important: petrece Crăciunul cu copiii săi, în SUA.
Despărţit de câţiva ani de soţie, Andrei Pavel a păstrat o relaţie strânsă cu copiii săi, Caroline (18 ani) şi Marius (15 ani), cu care se vede de câte ori poate. Acum este unul dintre aceste momente, „Cneazul” aflându-se în această perioadă în Arizona, la casa familiei. Niciunul dintre copiii lui Pavel nu face sport, dar asta nu înseamnă că nu sunt fani ai Simonei Halep, pe care tatăl lor o antrenează alături de Darren Cahill.
Marius, fiul fostului tenismen român, are şi o poveste interesantă, el născându-se în timpul turneului de la Roland Garros din 2002, atunci când tatăl său a ajuns până în sferturi, reuşind cel mai bun rezultat. Atunci, profitând de o întrerupere de o zi a turneului din cauza ploii, Pavel a dat o fugă cu maşina de la Paris până în Germania, la spitalul unde se născuse fiul său, doar pentru a-l vedea. A ajuns în timp util la meci, dar din păcate a fost învins de Alex Corretja.
Din SUA, Andrei va zbura direct în China, pentru a se alătura echipei Simonei Halep, care va juca în startul sezonului la Shenzhen, Australian Open şi St. Petersburg.