Andrei Pavel, prima ieșire cu noua iubită

Ultima actualizare:

    Andrei Pavel, alaturi de iubita lui, Adriana Varbanciu, la Gala Tenisului RomanescFOTO: Doartenis.ro
Andrei Pavel, alaturi de iubita lui, Adriana Varbanciu, la Gala Tenisului RomanescFOTO: Doartenis.ro

Antrenorul lui Marius Copil, Andrei Pavel (44 de ani), a venit la Gala Tenisului Românesc însoțit de noua lui iubită, Adriana Vârbanciu (37 de ani).

Așa cum Click! v-a informat încă din luna august, cei doi sunt împreună din iulie, dar se cunosc de ani buni, ea fiind șefa departamentului de tenis de la Stejarii, acolo unde locuiește și fostul număr 15 ATP. Aceasta a fost prima ieșire la un eveniment public a celor doi, iar Andrei părea îndrăgostit ca un adolescent, stând în permanență alături de iubita lui, pe care o mai îmbrățișa sau pe care o săruta de câte ori reușeau să fie singuri. Că au o relație serioasă o dovedește și faptul că au fost împreună în SUA, petrecând Ziua Recunoștinței alături de copiii lui Pavel.

Adriana Vârbanciu este o fostă jucătoare de tenis, retrasă din activitate în 2001. Acum este cunoscută ca o foarte bună antrenoare de copii, cu care se poartă ca o mamă, dar este foarte apreciată și de jucătorii și jucătoarele de tenis care se pregătesc la Stejarii, acolo unde conduce departamentul de tenis.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Nicolae Stanciu foto Profimedia jpg
Adrian Sut (Sportpictures) jpg
Sorana Cirstea (EPA) jpg
Cristi Chivu (EPA) jpg
Leo Messi (EPA) jpg
Razvan Lucescu (Facebook, Paok) jpg
Andrei Ratiu (Facebook, Rayo Vallecano) jpg
Novak Djokovic, foto Instagram jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net