Antrenorul Bogdan Burcea anunță o reconstrucţie la naționala feminină

Ultima actualizare:

    Bogdan BurceaFoto: EPA-EFE
Bogdan BurceaFoto: EPA-EFE

Numit antrenor principal în acest an, Bogdan Burcea (48 de ani) a analizat evoluțiile echipei feminine de handbal la Campionatul European din Danemarca (3-20 decembrie). Tehnicianul a vorbit despre procesul de reconstrucție care trebuie demarat. Naționala nu mai are șanse de calificare în semifinale, urmând a întâlni Ungaria și Olanda în ultimele două partide din Grupa Principală II.

Bogdan Burcea a făcut, într-o conferință de presă, o analiză după  eșecul (20-25) cu Croația: “Din păcate, jocul a fost lipsit de consistenţă. Nu am arătat nimic care să ne facă să sperăm la un rezultat pozitiv aşa cum am făcut la meciurile anterioare. Abordarea nu a arătat unitate şi apărare. Am sesizat o stare de agitaţie pe care din păcate nu am reuşit nici la pauză să o punem la punct, iar rezultatul a fost nerefast, nedorit, însă real. Asta este”.Tehnicianul născut la Craiova a amintit că a spus, în urmă cu două zile, „că aceste sportive ne-au obişnuit cu un nivel foarte bun. Trebuie să admitem totuşi, că este apogeul unei generaţii. Și merită felicitări şi aprecierea tuturor pentru aceste lucruri. Şi la acest turneu final, indiferent de condiţii, nimeni dintre noi nu s-a prezentat aici să piardă. Și să scriem istorii negative, recorduri negative. Dar trebuie să începem o reconstrucţie. Să girăm aceste tinere jucătoare.  Altfel nu va exista viitor şi nu vor fi prezenţe la următoare turnee finale. Însă cred că România are această putere. Chiar dacă avem resurse limitate din punct de vedere uman. Cred că sunt nişte jucătoare care vin din urmă, însă trebuie să avem răbdare cu ele. Să avem încredere în ele. Să facem tot posibilul să evolueze la cluburi, după care în mod sigur rezultatele vor apărea şi la echipa naţională”, a spus Burcea, care a insistat asupra acestei teme: “Este o perioadă de tranziţie pentru echipa naţională. Mult mai devreme se impuneau anumite reguli în România pentru a putea susţine jucătoarele. Trebuie fie să te duci la rezultat până în ultima clipă şi să mizezi pe aceiaşi oameni, fie să îndrumi jucătoarele unde să meargă şi apoi să le promovezi la echipa naţională. Sunt sportive ca Neagu, Buceschi, cu foarte multe finale. Și-au făcut datoria, încearcă în continuare să ajute echipa naţională clar. Însă trebuie să creştem, să construim şi viitoarea echipă naţională”.Referindu-se la meciurile  următoare, Bogdan Burcea a subliniat că, după înfrângerea de joi, mentalul jucătoarelor este foarte important: “Este foarte greu. Se vede cu ochiul liber că nu am reuşit înainte, în pregătire, să facem tot ceea ce ne-am dorit. Să acoperim tactic tot ce ar fi trebuit sau să impunem prin prezenţa noastră, însă cred că mentalul în acest moment este important pentru ele. Trebuie să subliniem, chiar dacă sunt puţine sau aproape deloc, lucrurile bune. Trebuie să ridice fruntea sus. Să se autoevalueze corect din punct de vedere al prestaţiei şi să facem tot posibilul ca astfel de evoluţii să nu mai apară în următoarele meciuri”.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
romania mondiale jpg
Youssoufa Moukoko (EPA) jpg
Loida Zabala (Facebook) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Nationala fotbal Romania (Sportpictures) jpg
sala constanta handbal jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net