Baza de tenis care găzduiește US Open va fi transformată în spital cu 350 de paturi

Ultima actualizare:
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Baza de la Flushing Meadows va fi transformată în spital de campanieFoto: Guliver / GettyImages
Baza de la Flushing Meadows va fi transformată în spital de campanieFoto: Guliver / GettyImages

Circuitul mondial de tenis, atât la masculin (ATP), cât și la feminin (WTA), a fost întrerupt, iar numeroase turnee au fost amânate sau chiar anulate. În acest context al pandemiei de Covid-19, americanii au anunțat că o parte a bazei de la Flushing Meadows va deveni spital de campanie, cu 350 de paturi.

SUA ocupă în acest moment locul 1 în lume după numărul persoanelor infectate (164.435), iar în statul New York s-au consemnat 67.325 de persoane infectate şi 1.342 de decese. Tocmai de aceea cei care administrează ”Billie Jean King National Tennis Center” au luat această decizie. "Suntem aici să ajutăm. Nu încape nicio discuţie. New York este casa noastră. Suntem cu toţii împlicaţi în asta, împreună", a declarat un purtător de cuvânt al federaţiei americane, USTA, proprietara bazei. Lucrările de transformare a complexului de tenis în spital vor începe astăzi.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Hansi Flick (EPA) jpg
Dinamo FC Arges (Sportpictures) jpg
Sorana Cirstea (EPA) jpg
ospatar png
Papa Leon al XIV lea si Cristi Chivu (FOTO vaticannews va) jpg
Sorana Cirstea (EPA) jpg
Universitatea Cluj Rapid (Sportpictures) jpg
profimedia 1097659005 jpg
image
image