Briatore solicită daune
Fostul director al echipei de Formula 1 Renault, Flavio Briatore, solicită daune în valoare de un milion de euro din partea Federaţiei Internaţionale de Automobilism (FIA), în cadrul afacerii 'Crashgate'.
Briatoare a făcut apel împotriva excluderii sale pe viaţă din sportul automobilistic, după înşelătoria pusă la cale cu ocazia Marelui Premiu al statului Singapore din anul 2008, cazul urmând să fie examinat pe 24 noiembrie, de un tribunal parizian.
Fostul conducător al lui Renault F1 consideră că responsabilii FIA nu au fost imparţiali şi speră să obţină anularea sancţiunii, precum şi cel puţin un milion de euro cu titlu de prejudiciu adus reputaţiei sale. Briatore intenţionează să invoce faptul că preşedintele FIA, Max Mosley, a fost 'orbit de o dorinţă excesivă de răzbunare' faţă de el, crede ziarul citat. 'Decizia de a deschide o anchetă şi de a aduce cazul în faţa Consiliului FIA a fost luată de aceeaşi persoană, preşedintele FIA', adaugă 'The Guardian', bazându-se pe anumite declaraţii.
Fostul pilot al Renault, brazilianul Nelson Piquet Jr., a afirmat că a primit indicaţii pentru a provoca un accident voluntar, în timpul cursei de la Singapore, desfăşurată pe 28 septembrie 2008, favorizând astfel victoria coechipierului său Fernando Alonso.
Flavio Briatore, care a renunţat la funcţia sa după izbucnirea acestui scandal, a fost suspendat pe viaţă de FIA, în luna septembrie, în timp ce directorul tehnic al echipei franceze, Pat Symonds, a primit la rândul său o suspendare pe cinci ani.
Potrivit 'The Guardian', Symonds va depune, la rândul său, un apel pentru a obţine anularea sancţiunii, bazându-se pe faptul că audierile din cadrul Consiliului FIA nu s-au desfăşurat conform regulamentului.