Buzărnescu a pierdut finala de la Praga

Buzărnescu a pierdut finala de la Praga

Ultima actualizare:

    Mihaela BuzarnescuFOTO: EPA
Mihaela BuzarnescuFOTO: EPA

Parcursul excepțional al Mihaelei Buzărnescu de la Praga s-a încheiat în finală. Românca a fost învinsă de marea favorită locală, Petra Kvitova.

Meciul disputat ieri pe zgura din capitala Cehiei a început bine pentru jucătoarea noastră. Mihaela a câștigat primul set cu 6-4, dar reprezentanta gazdelor a revenit spectaculos și a câștigat următoarele două seturi. Scor final, 4-6, 6-2, 6-3 pentru Petra Kvitova, care își trece în cont al 23-lea titlu al carierei în două ore și 17 minute.

Pentru Mihaela Buzărnescu, aceasta a fost a doua finală WTA din carieră. Din păcate, și prima a fost pierdută, la Hobart, în luna ianuarie, unde a fost învinsă de belgianca Mertens. Chiar dacă a pierdut, Mihaela va face un salt de cinci locuri în clasamentul mondial, acolo unde va ajunge pe cea mai bună poziție din carieră: 32 WTA. Aceasta înseamnă că de luni ea devine a doua româncă din topul mondial, ceva la care nici nu se putea gândi acum un an, când ocupa locul 500 în lume.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Milei geaca norocoasa jpg
Anglia a cucerit medaliile de bronz jpg
sala de sport
image png
Leo Messi si Harry Kane, Campionatul Mondial (EPA) jpg
Folarin Balogun (EPA) jpg
Harry Kane (EPA) jpg
Franta Spania, Campionatul Mondial 2026 (EPA) jpg
image
image