Campionatul Mondial, ultimul bal pentru Marian Drăgulescu

Ultima actualizare:

    Marian Drăgulescu este cel mai medaliat gimnast românFOTO: EPA
Marian Drăgulescu este cel mai medaliat gimnast românFOTO: EPA

33 de ani! Atât din viață și-a dedicat Marian Drăgulescu marii lui pasiuni, gimnastica! După o carieră impresionantă, la finalul acestui an, gimnastul se va retrage din sportul în care a câștigat 31 de medalii olimpice, mondiale și europene.

„Având în vedere că Mondialele din octombrie vor fi ultima mea competiție, îmi doresc să fac o figură bună și să îmi închei cariera frumos”, a declarat Drăgulescu pentru Sportsnet. La aproape 41 de ani, Marian se pregătește la fel ca la 20. Câte două antrenamente pe zi, de șase ori pe săptămână, iar singura zi liberă este duminica. Sportivul a revenit în sală după Jocurile Olimpice de la Tokyo și după prima vacanță pe care a avut-o în ultimii ani. „Sunt din nou pe baricade. Am venit din vacanță cu două kilograme în plus, nu prea am ținut cont de nimic, mi-am făcut toate poftele”, mărturisește „Marocanul”.Uneori se amuză când vede că la competiții mulți dintre colegii săi ar putea să îi fie copii. „Mă simt bine printre ei. În mintea mea lucrurile sunt la fel de clare și de simple ca acum 20 - 25 de ani. În mintea mea, elementele și tot ce se întâmplă în sala de gimnastică par simple și ușoare”, recunoaște cel mai medaliat gimnast român din toate timpurile.După o carieră extraordinară, Marian își dorește să facă performanță și în următoarea etapă a vieții sale profesionale. „Sper să am ocazia să antrenez la cel mai înalt nivel în gimnastica masculină”, recunoaște Marian, care a intrat la 7 ani într-o sală de gimnastică și s-a îndrăgostit iremediabil de acest sport. „În sala de la Lia Manoliu am intrat pentru prima dată, exact unde sunt și acum. Îmi aduc aminte că mi s-a părut mare. Mi s-a părut ca un loc de joacă imens pentru copii, mai ales că prin 1987 nu aveam mall-uri, locuri de joacă pentru copii, ce mai găsim noi în ziua de astăzi”, își amintește cel care, așa cum recunoaște, a înțeles că va face performanță ”atunci când am ajuns la lotul de juniori și când m-am întors de la Campionatul European de juniori în 1998 cu 4 medalii”.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
romania mondiale jpg
Youssoufa Moukoko (EPA) jpg
Loida Zabala (Facebook) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Nationala fotbal Romania (Sportpictures) jpg
sala constanta handbal jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net