Campioni din Formula 1 i-au adus un ultim omagiu lui Niki Lauda

Campioni din Formula 1 i-au adus un ultim omagiu lui Niki Lauda

Ultima actualizare:

    Foști și actuali piloți de Formula 1 au flancat sicriulFoto: EPA-EFE
Foști și actuali piloți de Formula 1 au flancat sicriulFoto: EPA-EFE

Oameni din Formula 1, dar și alte personalități au participat la funeraliile triplului campion mondial, la Viena

Desfășurată la Catedrala Sfântul Ștefan din Viena, ceremonia religioasă i-a adunat în jurul catafalcului pe actualii componenți ai echipei Mercedes, pentru care a activat în ultimul timp austriacul, în fruntea lor fiind campionul mondial en-titre Lewis Hamilton. Adică omul pe care Lauda l-a recomandat team-ului german. De asemenea, și-au luat rămas bun de la legendarul Niki Lauda cei care i-au fost colegi sau adversari pe circuit, în anii 70 și 80 - Alain Prost, Nelson Piquet, Gerhard Berger, Jean Alesi -, precum și fostul șef al echipei Ferrari, actualmente președinte al Federației Internaționale de Automobilism, Jean Todt. N-au lipsit nici personalități din alte domenii de activitate, printre cei care au rostit discursuri numărându-se și actorul de origine austriacă Arnold  Schwarzenegger. La cererea familiei, Niki Lauda a fost înmormântat într-un loc ținut secret, la ceremonie asistând doar cei apropiați. 



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Spania Argentina (EPA) jpg
Trofeul Campionatului Mondial (EPA) jpg
David Cosma Cristofor jpg
Universitatea Cluj Brann (Sportpictures) jpg
Jurgen Klopp (EPA) jpg
Daniel Birlgea (Sportpictures) jpg
FCSB   Auda sportpictures jpg
Arena de Canotaj PETROM jpg
image
image