Carolina Garcia, prea tare pentru Mihaela Buzărnescu
Desemnată a doua rachetă a României, Mihaela Buzărnescu (30 WTA) a pierdut fără drept de apel (3-6, 3-6) meciul cu Carolina Garcia (21 WTA)
Românca avut un debut catastrofal. Deranjată și de fanii locali, românca a comis o serie mare de erori neprovocate, cedând primele 3 ghemuri. Miki a dat senzația că poate reveni, însă după un break (3-4) și-a cedat din nou serviciul… Garcia a profitat și a închis primul set (3-6). Rezultatul s-a repetat și în următorul, când echilibrul s-a rupt la 3-3. În disputele de astăzi, Halep și Buzărnescu pornesc cu prima șansă în fața lui Garcia, respectiv a lui Mladenovic. Însă este foarte posibil ca învingătoarea să se decidă în confruntarea de dublu, acolo unde franțuzoaicele sunt creditate cu prima șansă.
Ilie Năstase n-ar schimba-o pe Mihaela Buzărnescu
Fostul căpitan nejucător al echipei României Ilie Năstase a declarat, sâmbătă, că nu ar trebui schimbată Mihaela Buzărnescu la meciul al patrulea de simplu, de duminică, pentru ca Irina Begu să fie menajată în vederea unui posibil meci de dublu. "Aveam mai multă încredere în Buzărnescu, dar s-ar putea să fie altfel cu Mladenovic. Nu ştiu dacă suntem favoriţi. Simona trebuie să facă două meciuri şi cu dublul care a câştigat în Cehia ar trebui să fim. Este bine să ai o jucătoare care să câştige două meciuri, dar nu trebuie să ne bazăm pe ea mereu. Eu cred că Buzărnescu o să fie mâine altă jucătoare. Nu cred (n.r. - ca Segărceanu să facă o schimbare), pentru că le odihneşte pe cele două (n.r. - Monica Niculescu şi Irina Begu) şi ar fi mai bine aşa dacă eventual se ajunge la 2-2. Cea care o schimbă şi joacă un meci de simplu şi unul de dublu e cam mult. Garcia este o jucătoare periculoasă, dar nu cred că poate să o bată pe Halep la cum joacă acum", a declarat Năstase.