Ce soră sexy are Victor Hănescu! FOTO

Ultima actualizare:
Irina Hănescu e înnebunită  să-şi etaleze frumuseţea
Irina Hănescu e înnebunită să-şi etaleze frumuseţea

Finalistă la Miss Universe România, Irina Hănescu, sora celui mai bine clasat tenismen român, Victor Hănescu, a devenit imaginea unei firmă italiane producătoare de ciorapi.

Nu a ajuns să reprezinte România la concursul Miss Universe, dar faptul că a fost una dintre finaliste i-a oferit posibilitatea să-şi dezvolte cariera de model.

Frumoasa bucureşteancă de 20 de ani a devenit imaginea firmei italiene Dolci Calzzi care produce ciorapi de damă iar sesiunea foto i-a pus în evidenţă calităţile fizice.

Dimensiunile de vis, 89-64-96, dar în special picioarele de peste un metru lungime, sunt principalele sale atuuri, iar pe lângă faptul că este frumoasă, este şi deşteaptă.

Are un corp dezvoltat pe terenurile de tenis şi apoi în bazinul de înot, însă, deşi a câştigat mai multe competiţii în ambele sporturi, a renunţat la ambele în favoarea şcolii. Este în prezent studentă la Facultatea de drept şi îşi doreşte să devină fie notar, fie avocat.

„Ca avocat mi-aş dori să practic dreptul sportiv, care nu este o ramură foarte dezvoltată în România", spune Irina Hănescu în prezentarea sa pentru Miss Universe.

Irina Hănescu - galerie foto
Irina Hănescu - galerie foto

Chiar dacă timpul pentru studiu îi ocupă destul de mult timp, sora lui Hăne nu a renunţat în totalitate la sporturile pe care le-a practicat.

Vizitează des bazinul de la Lia Manoliu, unde nu ezită să-i dea o mână de ajutor fostului ei antrenor Marius Grigore, iar din când în când mai pune mâna si pe racheta de tenis. Mai mult, atunci când timpul îi permite, se plimbă cu rolele sau ia lecţii de dans.

Vezi mai multe fotografii în Media Center


    Irina Hănescu - galerie foto
Irina Hănescu - galerie foto


Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Serban Cotirlan bust jpg
sabrina voinea cosr8 jpg
Gica Hagi alaturi de staff jpg
Nadia paralele montreal 1976 jpg
Florin Pirvu dedica victoria sotiei decedate jpg
Gigi Becali e pe lista neagră a stiliștilor foto: Facebook
sorana cirstea bucurie jpg
PSG castigatoare Liga Campionilor jpg
image
image