Copiii lui Jordan, prinşi la distracţie în Las Vegas
Aflat în Las Vegas, unde a participat la un camp organizat de tatăl său, Marcus Jordan, 19 ani, a postat pe Twitter „realizările" sale din cazinouri, în condiţiile în care minorii (sub 21 de ani în SUA) au interzis în localurile unde se pariază.
„Aseară am fost un prost. 35.000 de mii la Haze şi în total vreo 50.000 toată ziua", a scris Marcus Jordan pe Twitter. Mesajul a fost şters ulterior, însă a fost vizibil suficient pentru ca autorităţile să declanşeze o anchetă, cazinourile care permit accesul minorilor fiind aspru pedepsite.
„Persoanele sub 21 de ani încearcă destul de des să vină în Las Vegas pentru a paria şi pentru a consuma băuturi alcoolice. Pedepsele sunt acordate în funcţie de circumstanţe", a declarat un reprezentant al Biroului pentru controlul pariurilor din Nevada.
Cum un rău nu vine niciodată singur, fratele lui Marcus, Jeffrey Jordan nu s-a abţinut, la rândul său în a-şi posta aventurile din Las Vegas pe Twitter. Cei doi fraţi Jordan, împreună cu un alt coechipier, s-au filmat în timp ce se distrau la Liquid Lounge Pool, un club cu piscină rezervat exclusiv adulţilor. Jefrrey are deja 22 de ani, astfel că tot Marcus a fost cel care a intrat sub incidenţa legii.
Baiatul mai mic al lui Jordan a declarat pentru Fox Sports că regretă cele întâmplate şi că a discutat deja cu familia despre acest incident. „Nu am vrut să iasă aşa, familia şi prietenii ştiu ce fel de persoană sunt", a precizat Marcus, în timp ce tată său s-a abţinut de la comentarii.