Costică Buceschi acuză dur arbitrajul: ”Puteam juca până mâine!”

Ultima actualizare:

    Costică Buceschi a fost virulent la adresa arbitrilorFOTO: Mediafax
Costică Buceschi a fost virulent la adresa arbitrilorFOTO: Mediafax

La finalul meciului pierdut cu scorul de 35-33, după prelungiri, de naționala României la Campionatul Mondial, partidă presărată cu numeroase greșeli de arbitraj, antrenorul secund al formației noastre, Costică Buceschi, a acuzat dur arbitrajul.

”Am tras un semnal de alarmă când am aflat cine ne va arbitra. Fetele mi-au zis că puteam juca până mâine dimineață și tot nu câștigam. Am jucat de la egal la egal cu ele. Mergem înainte, mai avem un meci foarte important. Fetele au arătat că avem o echipă bună. Când am eliminat Danemarca, era clar că o să se întîmple ceva. Nu putea să se joace o finală cu sala 3 sferturi goală.

În repriza a doua am jucat fantastic”, a declarat Buceschi la Dolce Sport.

Mai devreme, și portarul Paula Ungureanu acuzase același lucru.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Cristi Chivu (EPA) jpg
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
Atletico Madrid Arsenal (EPA) jpg
Ana Maria Barbosu (Getty Images) jpg
Diego Maradona (EPA) jpg
Paris Saint Germain vs  Bayern Munchen (EPA) jpg
FC Arges Universitatea Craiova (Sportpictures) jpg
Campionatul Mondial (EPA) jpg
image
image