CSM Bucureşti a pierdut la Esbjerg deși a condus cu 3 goluri înainte de final

Ultima actualizare:

    Elizabeth Omoregie a fost principala marcatoare a CSMBFoto: EPA-EFE
Elizabeth Omoregie a fost principala marcatoare a CSMBFoto: EPA-EFE

Campioană a României la handbal, echipa feminină CSM Bucureşti a pierdut cu 21-22 (10-13), astăzi (duminică, 12 septembrie), pe terenul formaţiei daneze Team Esbjerg, în primul meci din grupa A al ediției 2021/2022 a Ligii Campionilor. Fetele lui Adi Vasile au condus cu 21-18, însă eliminarea lui Elizabeth Omoregie a făcut ca echipa noastră să primească patru goluri fără a înscrie vreunul pe final!

Principalele marcatoare ale partidei au fost Tranborg şi Reistad, cu câte 5 goluri fiecare, și Jacobsen, cu 4, respectiv Omoregie cu 5 reuşite, Arntzen și Martin, cu câte 4 fiecare.În celelalte partide din prima etapă s-au înregistrat rezultatele: Podravka - Buducnost 29-22, Rostov Don - Brest 26-24 şi Borussia Dortmund - FTC Budapesta 26-25 (Grupa A), IK Savehof - Krim Mercator Ljubljana 29-28, Gyor Audi Eto KC - Vipers Kristiansand 35-29 (Grupa B).Antrenată de Florentin Pera, echipa ŢSKA Moscova nu s-a putut prezenta la meciul din grupa B a Ligii Campionilor, cu Metz, în deplasare. Și aceasta fiindcă restricţiile sanitare din Franţa obligau echipa rusă să ajungă şi să plece în ziua meciului, în condiţiile în care vaccinul anti-Covid, Sputnik, folosit de delegaţia rusă, nu este recunoscut în Uniunea Europeană. Formația rusă nu a primit acordul iniţial de a amâna meciul, astfel că un zbor charter dus-întors în aceeaşi zi a fost imposibil de găsit, după cum a precizat ȚSKA. Federația Europeană de Handbal (EHF) urmează să anunţe măsurile pe care le va impune în acest caz sau dacă va accepta jucarea partidei la o altă dată. În a doua etapă, în 18-19 septembrie, în Grupa A sunt programate meciurile Buducnost - Borussia, Brest - Team Esbjerg, CSM Bucureşti - Rostov Don şi FTC Budapesta - Podravka.Meciurile de baraj pentru sferturile de finală se vor disputa între 26 martie și 3 aprilie, sferturile de finală între 30 aprilie și 8 mai, iar Final Four-ul în 4 și 5 iunie, la Budapesta.  Deţinătoarea trofeului este Vipers Kristiansand din Norvegia. În sezonul anterior, CSM Bucureşti a ratat calificarea la Turneul Final Four al Ligii Campionilor.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Mbappe facebook webp
Stadion vulcan in Arabia Saudita (X) jpg
CM 2030 jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Michael Schumacher (Getty Images) jpg
Ianis Hagi (Getty Images) jpg
Lewis Hamilton (EPA) jpg
Razvan Sava (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net