De ce se doreşte excluderea Rusiei de la Jocurile Olimpice
Şoc în lumea sportului mondial. Agenţia Mondială Antidoping a demonstrat, cu acte, că dopajul este, în Rusia, o politică de stat! Drept urmare, s-a recomandat, nici mai mult, nici mai puţin, decât excluderea sportivilor din Rusia din competiţii!
Comisia mandatată de WADA a dezvăluit un raport de 335 de pagini în care recomandă suspendarea Rusiei din toate competiţiile, inclusiv de la Jocurile Olimpice din 2016! De asemenea, comisia solicită suspendarea pe viaţă a cinci antrenori şi cinci sportivi ruşi, între care campioana olimpică la 800 metri Maria Savinova. Richard Pound, liderul comisiei, a afirmat că atleţii ruşi au fost incluşi într-un program doping susţinut de stat! “Este un raport şocant şi foarte trist pentru lumea sportului”, a notat CIO.
Concret, în acest raport se scrie despre distrugerea a 1.417 eşantioane ale probelor făcute de laboratorul antidoping din Moscova, unele după ce sportivii prinşi dopaţi – toţi ruşi - au plătit sume de ordinul sutelor de mii de euro! Acreditarea Laboratorului Antidoping de la Moscova a fost ridicată. Rusada, organismul rus antidoping, ar fi avertizat sportivii ruşi despre controalele inopinante, ar fi ascuns teste, ar fi intimidat oficialii antidoping şi ar fi cerut bani sportivilor pentru acoperirea rezultatelor testelor! De asemenea, se pare că membri ai FSB, serviciile secrete ruse, au condus acţiuni de intimidare directă la laboratoarele de la Soci şi Moscova.
Ascunderea probelor: 450.000 €
Raportul WADA vine la câteva luni după ce postul german ARD a difuzat un documentar care vizează acest subiect. Fostă campioană la aruncarea discului Pecherina a spus că sportivii primesc orice substanţă doresc de la oficialii din federaţie, dar trebuie să plătească un preţ de 5 % din câştiguri. Un alt interviu este luat maratonistei Şobukhova. Aceasta a declarat că a plătit federaţiei ruse suma de 450.000 € pentru a acoperi urmele unui test pozitiv.