Djokovic, mesaj important în care vorbește de Simona Halep! Patrick Mouratoglou n-a stat pe gânduri și a reacționat în scandalul momentului
După ce Jannik Sinner a fost suspendat, timp de 3 luni, din cauza încălcării regulilor antidoping, Novak Djokovic îndeamnă autorităţile mondiale din tenis să revizuiască sistemul antidoping. Și fostul antrenor al româncei, Patrick Mouratoglou, a avut și o reacție fermă.

Patrick Mouratoglou, mesaj tranșant
Patrick Mouratoglou, fostul antrenor al Simonei Halep și omul văzut de mulți responsabili pentru încheierea prematură a carierei campioanei noastre, a avut un mesaj tranșant, după suspendarea lui Jannik Sinner. Deși până acum s-a ferit să vorbească despre cazurile de dopaj din tenis, francezul consideră că tot ce s-a întâmplat cu Sinner este "o parodie" și denunță un tratament preferențial.
Afirmațiile lui Mouratoglou vin la scurt timp după ce Novak Djokovic a invocat cazul Simonei Halep când a vorbit despre decizia luată în cazul lui Sinner. „Afacerea Sinner este un scandal uriaș. Nu se pune problema dacă el este vinovat sau nu, întrebarea este cum a gestionat WADA situația. Toată lumea simte că există un standard dublu, ceea ce este clar.
Au reușit să pară că l-au suspendat, dar nu va lipsi la niciun Grand Slam. Dacă te uiți atent, se poate întoarce chiar la Roma, ceea ce dă și mai mult sentimentul de "aranjament". Pare o parodie a justiției, înțeleg de ce alți jucători se întreabă unde este dreptatea", a spus Patrick Mouratoglou, conform Tennis Majors.
Jannik Sinner, suspendare de 3 luni pentru dopaj
Agenţia Mondială Antidoping şi-a apărat decizia de suspendare pe 3 luni convenită pentru Jannik Sinner, liderul ATP. WADA a subliniat că acest caz a fost la „un milion de mile distanţă de dopaj". Sportivul italian a fost depistat pozitiv la clostebol în martie 2024 şi, după ce Agenţia Internaţională pentru Integritatea Tenisului (ITIA) a decis să nu-l suspende pe italian, WADA a anunţat că a făcut recurs la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS), cerând o suspendare de 2 ani.
Totuşi, Agenţia Mondială Antidoping a anunţat, sâmbăta trecută, că a convenit asupra unei suspendări imediate de 3 luni, de la 9 februarie la 4 mai 2025, la ora 23:59 (care include şi cele 4 zile în care acesta s-a aflat în suspendare provizorie).
Sancţiunea a fost criticată și de Novak Djokovic
Sancţiunea a fost criticată de actuali şi foşti jucători, inclusiv de campionul sârb Novak Djokovic, cofondator în 2021 al Asociaţiei Jucătorilor Profesionişti de Tenis (PTPA). Prezent la turneul de la Doha, din Qatar, Djokovic, 7 ATP, a spus că Sinner s-a bucurat de un tratament preferenţial.
„Majoritatea jucătorilor nu consideră acest lucru corect. Majoritatea jucătorilor are impresia că există favoritism. Pare că poţi influenţa rezultatul dacă eşti un jucător de înalt nivel, dacă ai acces la cei mai buni avocaţi. Sunt atât de multe incoerenţe între aceste cazuri. Am văzut în social media cum Simona Halep şi Tara Moore şi alţi jucători care sunt poate mai puţin cunoscuţi şi care s-au chinuit să îşi rezolve cazurile ani de zile sau au primit suspendări de ani de zile", a spus Novak Djokovic, scrie digisport.ro.
Consilierul general al WAD consideră sancțiunea o măsură potrivită
Cu toate acestea, consilierul general al WADA, Ross Wenzel, consideră sancţiunea este o măsură potrivită pentru ceea ce s-a întâmplat. „Acesta a fost un caz care a fost la un milion de mile distanţă de dopaj. Feedback-ul ştiinţific pe care l-am primit a fost că acest lucru nu ar putea fi un caz de dopaj intenţionat, inclusiv microdozarea.
WADA a primit mesaje de la cei care consideră că sancţiunea a fost prea mare şi, în unele privinţe, dacă ai ceva de spus despre acest lucru este nedrept pentru sportiv, iar alţii spun că nu este suficient, poate este un indiciu că, deşi nu va fi populară pentru toată lumea, decizia a fost corectă. Când ne uităm la aceste cazuri, încercăm să le analizăm din punct de vedere tehnic, operaţional şi nu o facem cu teama de ceea ce publicul şi politicienii sau oricine altcineva va spune", a declarat Wenzel.
Sportivul a fost testat pozitiv la o substanţă interzisă, în martie 2024
"Telenovela" din jurul lui Jannik Sinner, actualul lider mondial, a luat sfârşit, după ce jucătorul italian a fost suspendat timp de 3 luni, până pe 4 mai 2025, în baza unui „acord de soluţionare" încheiat cu Agenţia Mondială Antidoping, care a cerut iniţial o suspendare de unul până la doi ani, după ce sportivul a fost testat pozitiv la o substanţă interzisă, în martie 2024.
WADA a recunoscut că Sinner, care a pledat mereu pentru o contaminare accidentală, „nu a avut intenţia de a trişa". Prin urmare, jucătorul va rata turneele ATP Masters 1.000 de la Indian Wells şi Miami din martie, de la Monte Carlo şi Madrid din aprilie, dar niciun turneu de Grand Slam.
Jannik Sinner a fost testat pozitiv de două ori într-un interval de opt zile, în martie 2024. Urme de clostebol, un anabolizant, au fost depistate în eşantioanele sale de urină cu ocazia controalelor respective. În sezonul trecut, poloneza Iga Swiatek, nr. 2 mondial, a acceptat o suspendare de o lună după un control pozitiv la trimetazidină (TMZ) în august 2024.