Duel românesc, în China

Ultima actualizare:

    Simona Halep, la petrecerea jucătoarelor de la WuhanFoto: Guliver/ GettyImages
Simona Halep, la petrecerea jucătoarelor de la WuhanFoto: Guliver/ GettyImages

Cu sorţii nu e de joacă în tenis. Cele două românce prezente pe tabloul principal al turneului Premier 5 de la Wuhan, Irina Begu şi Simona Halep vor fi adversare în turul secund.

Favorită 4 a competiţiei, Simona Halep, a cincea jucătoare a lumii, a fost calificată direct în turul doi la Wuhan. Ieri a fost decisă şi adversara româncei, iar aceasta e chiar Irina Begu. Aceasta a învins-o în primul tur, cu scorul de 4-6, 7-6 (4), 6-2, pe rusoaica Elizaveta Kulicikova, locul 125 WTA, o jucătoare venită din calificări. Partida a durat două ore şi jumătate, iar în setul secund Irina a salvat o minge de meci la scorul de 5-6.

Irina Begu
Irina Begu

Halep şi Begu s-au mai întâlnit de patru ori în circuitul WTA şi de fiecare dată s-a impus jucătorea din Constanţa. Ultima dată, ele au jucat la Madrid Open, în sferturi, în luna mai, când Halep s-a impus cu 6-3, 0-6, 6-1. Atunci a existat şi un mic scandal, Simona, foarte nervoasă în acea întâlnire, plângându-se de faptul că Irina a fost sfătuită la fiecare punct de antrenorul Adrian Cruciat. 

Partida dintre cele două românce va avea loc azi, în jurul orei 10.30, ora României (în direct la Digisport 2).

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Andrei Ratiu (Sportpictures) jpg
Bernadette Szocs (Facebook) jpg
Marius Sumudica (Sportpictures) jpg
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
Erling Haaland (EPA) jpg
Rafael Nadal si Toni Nadal (EPA) jpg
Mircea Lucescu (Sportpictures) jpg
România Kosovo (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net