Dulgheru, prinţesa de la Varşovia!

Dulgheru, prinţesa de la Varşovia!

Ultima actualizare:

Aflată acum pe locul 32 în lume, bucureşteanca a repetat performanţa în această săptămână. O mare amatoare de mâncare chinezească, „Piti" a devorat-o în semifinală pe Na Li şi a încheiat festinul cu victoria din finală contra lui Jie Zheng (cap de serie nr. 5), scor 6-3, 6-4.

"M-am simţit minunat, acesta este oraşul meu. Nu ştiu ce este aşa special pe aceste terenuri, dar joc cel mai bun tenis al meu aici", a declarat Alexandra, care are acum un bilanţ de 13-0 pe zgura de la Varşovia

 Pentru succesul din Polonia, Dulgheru va primi 470 de puncte WTA şi un cec în valoare de 98.500 de dolari.

Alexandra nu are însă timp să sărbătorească prea mult succesul de la Varşovia deoarece ea va juca, în premieră, la Roland Garros săptămâna viitoare.

"Este primul meu Roland Garros la senioare, pe tabloul principal", afirmă Dulgheru, care o va întâlni mâine în primul tur pe cehoaica Lucie Hradecka (nr. 71 mondial).



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
diana sucu fiu instagram jpg
JO 2032, Brisbane, Australia (EPA) jpg
Gheorghe Hagi (Sportpictures) jpg
Leo Messi (EPA) jpg
Leo Messi (EPA) jpg
Erling Haaland (EPA) jpg
Radu Dragusin (Facebook, Tottenham) jpg
Arena Nationala finala Liga Europa 2028 jpg
image
image