Echipa României a pierdut în Georgia deși a jucat trei sferturi din meci cu un om în plus!
Echipa de rugby a României a ratat o bună ocazie de a câștiga la Tbilisi, cu Georgia, pentru prima oară din 2003! Cu toate că au evoluat în superioritate numerică după ce Mamukașvili a fost eliminat (min. 21), Stejarii s-au înclinat (17-28) în fața selecționatei Lelos, în etapa a patra a Rugby Europe Championship. În urma acestui succes Georgia a păstrat Cupa Antim Ivireanul. Meciul s-a disputat cu public.
Fără să strălucească, georgienii au reuşit eseuri prin Beka Ghigaşvili (min. 49) și Akaki Tabuţadze (min. 68), precum și o încercare de penalizare (min. 8) cu care și-au asigurat și punctul bonus ofensiv. Celelalte puncte au fost înscrise de de Tedo Abjandadze dintr-o transformare (min. 51), două lovituri de pedeapsă (min. 18, 40+3) şi Ghiorghi Babunaşvili, care a izbutit un dropgol în prelungirile meciului (min. 80+2).Condusă în permanență, naționala noastră a izbutit să se apropie prin punctele reușite de Andrei Gorcioaia 1 eseu (min. 21), Eugen Căpăţînă 1e (min. 59), Daniel Plai 1t (min. 22) și Florin Vlaicu 1t (min. 60) și 1lp (min. 43).Fără multe idei și soluții, încâlcit, jocul României a fost presărat cu numeroase erori. S-au greșit repuneri din margine și pase. S-au ratat placaje sau s-au dat unele fără balon, sancționate de arbitru. Jocul de picior a fost anemic, iar concentrarea jucătorilor noștri a lăsat de dorit (vezi ultimul eseu georgian). Pentru Georgia, aceasta a fost victoria cu numărul 14 în 24 de meciuri cu România, care rămâne cu 9 succese. În primele etape ale Rugby Europe Championship, România a pierdut (13-18) cu Rusia, câștigând în faţa Portugaliei (28-27) şi Spaniei (22-16).În urma acestui succes, Georgia este lider autoritar în ediția 2021 a Rugby Europe Championship, cu 18 puncte, fiind urmată de România 9 puncte (4 meciuri), Portugalia 5 puncte (3 meciuri), Rusia 4 puncte (2 meciuri) și Spania 2 puncte (3 meciuri). România va disputa ultimul meci din REC 2021 în 3 sau 4 iulie cu câştigătoarea play-off-ului dintre Belgia şi Olanda, programat la 29 mai. Ediția din acest an a competiției și cea de anul viitor contează și pentru preliminariile Cupei Mondiale din 2023. Primele două clasate se vor califica direct, iar ocupanta locului 3 va participa la turneul de recalificare.