Echipele României nu ştiu să-şi apere avantajul pe finalul de meci
În 1993, la Mondialele din Suedia, echipa masculină de handbal a ţării noastre era socotită printre favorite - cucerise medalia de bronz în 1990. În prima fază a grupelor, ea a terminat la egalitate (15-15) şi a învins Elveţia (19-18). Contra Franţei, o formaţie care până atunci nu conta ca favorită, România a avut 10-9 la pauză, însă pe final a cedat cu 22-23 - Richardson a profitat de pasele neglijente ale jucătorilor noştri, reuşind câteva intercepţii. Acel insucces a făcut ca România să încheie competiţia abia pe locul 10.
La puţin timp după acel meci cu Franţa, oamenii handbalului au decis la o reuniune ţinută la Focşani că trebuie pusă la punct "Teoria finalurilor de meci". Altfel spus, să se stabilească modul în care handbaliştii noştri trebuie să joace în ultimele minute ale partidelor în aşa fel încât să evite repetarea evoluţiei din meciul cu Franţa.
Cu toate acestea, din 1993 şi până astăzi situaţia de la acel Campionat Mondial s-a mai repetat. Şi nu numai în handbal, ci şi la fotbal sau rugby. Şi nu doar la nivel de echipe reprezentative, ci şi la cele de club.
Iată doar câteva exemple de meciuri pierdute în ultima secundă sau în prelungiri:
Danemarca - România 2-2 (preliminariile CE 2004, fotbal, 2008)Echipa naţionala de fotbal a ratat calificarea la turneul final al Campionatului European din 2004, terminând la egalitate, 2-2, în Danemarca. Tricolorii au primit golul doi în minutele de prelungire ale partidei, pe un contraatac al nordicilor - România a avut corner, iar Dorinel Munteanu l-a executat neglijent, permiţând adversarilor să recupereze balonul.
România - Portugalia 21-22 (Cupa Europeană a Naţiunilor la rugby, 2009)"Stejarii" conduceau cu 21-15 în ultimul minut. Au avut o penalitate pe care au ratat-o. Portughezii au contraatacat şi au marcat un eseu la centru şi transformarea lui. Astfel lusitanii s-au impus în premieră la Bucureşti, la ultima acţiune a meciului.
România - Spania 25-26 (CM de handbal, feminin, 2009)Acest insucces a barat drumul României spre semifinale. Naţionala noastră a primit golul prin care au ratat şi obţinerea unui egal în ultima secundă de joc.
Itxako - Oltchim 26-25 (Liga Campionilor la handbal, feminin, 2011)În ultimul sfert de oră, campioana României a înscris doar un gol şi a primit 11! Itxako a egalat la 25, iar Turei a marcat golul care a adus victoria echipei spaniole în ultima secundă.
România - Algeria 14-15 (CM de handbal, masculin, 2011)Unul dintre cele mai dureroase eşecuri ale naţionalei masculine de handbal. În repriza secundă a meciului cu Algeria, tricolorii au înscris numai patru goluri, primind şapte! Naţionala a pierdut acest meci printr-un gol încasat în ultima secundă.