Eva Tofalvi, «executată» fără vina ei?

Ultima actualizare:

    Eva Tofalvi e cea mai valoroasă biatlonistă din istoria României Foto: AP
Eva Tofalvi e cea mai valoroasă biatlonistă din istoria României Foto: AP

Devenit peste noapte cel mai mare rău din sportul mondial, meldoniumul a mai făcut o victimă în sportul românesc. De data aceasta este vorba de Eva Tofalvi, cea mai reprezentativă practicantă a sporturilor de iarnă din România ultimilor 20 de ani. Retrasă deja din activitate, ea mai are însă o şansă la reabilitarea imaginii.

În vârstă de 37 de ani, Eva Tofalvi a fost depistată dopată la un control efectuat pe 8 martie, la Campionatul Mondial din Oslo. Ea spune însă că a luat medicamentul până în decembrie anul trecut la recomandarea medicului. Şi este una dintre puţinele sportive care chiar aveau nevoie de leacul care conţine substanţa respectivă, fiind bolnavă de inimă. „În septembrie 2015 am avut probleme de sănătate, fiind pozitiv la Epstein Barr virus, care ştiţi că la sportivi este destul de grav. Aveam palpitaţii la inimă şi, pentru că mă simţeam foarte rău, am mers la cardiolog. Am fost diagnosticată cu anemie, prolaps de valvă mitrală grad 1-2. Am renunţat la antrenamente, 45 de zile pauză totală. În octombrie am reînceput antrenamentele şi am făcut tratament cu Mildronat. Atrag atenţia că eu am luat înainte sa fie acest medicament pe lista WADA. Niciodată după 1 ianuarie 2016, când substanţa a fost pusă pe listă. În 19 ani de Cupă Mondială Ibu, cinci ediţii ale Jocurilor Olimpice şi Campionate Mondiale niciodată nu am folosit substanţe interzise, am concurat prin forţe proprii, cinstită. Nu mă simt vinovată pentru că ştiu, am luat ultima dată în decembrie medicamentul, asta trebuie să se vadă şi în cantitatea care s-a găsit în urină. Perioada de eliminare nu este clară nici până în ziua de azi. Sunt foarte dezamagită, pentru că vestea a venit tocmai când eu am renunţat la o activitate şi o carieră frumoasă în sport”, a declarat pentru news.ro Eva Tofalvi.

Culmea este că vestea depistării pozitive a venit la câteva zile după ce Tofalvi, purtătoarea de drapel a României la Jocurile Olimpice de iarnă din 2014, îşi anunţase retragerea din activitate. De aceea, ea nici nu a mai solicitat analiza probei B. 

Tofalvi este a doua româncă depistată pozitiv cu meldonium după ce atleta Mirela Lavric a fost găsită dopată cu aceeaşi substanţă. Numai că dacă Tofalvi a folosit medicamentul chiar pentru scopul pentru care a fost creat, rezolvarea problemelor la inimă, Lavric a declarat că acesta i-a fost prescris pentru tratarea sinuzitei. 

Numărul mare de sportivi – printre care şi multe nume sonore – depistaţi dopaţi cu meldonium a făcut ca presiunea la care este supusă Agenţia Mondială Antidoping (WADA) să crească din ce în ce mai mult. Sportivii şi antrenorii lor cer WADA să stabilească exact în ce perioadă este eliminată din corp substanţa interzisă, pentru că, aşa cum a declarat în presa rusă producătorul leton al medicamentului, la unele persoane substanţa poate rămâne în corp mai multe luni. Analizând această posibilitate, WADA a precizat că suspendările provizorii ale unor sportivi ar putea fi ridicate în cazul în care se stabileşte că aceştia au folosit substanţa înainte de 1 ianuarie. S-a ajuns la concluzia că dacă sportivii aveau până într-un microgram în martie, atunci înseamnă că ei sunt nevinovaţi, consumând medicamentul buclucaş până în decembrie 2015, când era permis. O decizie definitivă va fi luată în următoarele zile, astfel că nu ar fi exclus ca Maria Şarapova să fie repusă în drepturi şi să poată juca la Jocurile Olimpice!

Click! spune

Eva Tofalvi, în vârstă de 37 de ani, a participat de cinci ori la Jocurile Olimpice de iarnă (în 1998, 2002, 2006, 2010, 2014), la ediţiile de la Vancouver din 2010 şi de la Soci, din 2014, fiind portdrapelul României. Cea mai mare performanţă a carierei sale o reprezintă victoria în Cupa Mondială în decembrie 2008, la Hochfilzen (Austria).

Mildronat este medicamentul incriminat

În cazul tuturor sportivilor depistaţi dopaţi cu meldonium, substanţa a fost introdusă în organism prin intermediul unui medicament care se găsea doar în spaţiul ex-sovietic: Mildronat, scos pe piaţă iniţial pentru a trata bolnavii de inimă. El e produs de o companie din Letonia, dar e interzis în multe ţări europene sau în SUA. Produsul a intrat pe lista neagră a sportului după ce a fost înscris în programul de supraveghere în 2015, “pentru a detecta posibilele tendinţe de abuz”. Agenţia Mondială Antidoping a adăugat de la 1 ianuarie substanţa activă din medicamentul mildronat, meldonium, pe lista celor intezise. Meldoniumul ar fi eficient mai ales la probele de viteză, deoarece creşte vascularizarea muşchiului cardiac şi îmbunătăţeşte performanţele sportive.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
CM 2030 jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Michael Schumacher (Getty Images) jpg
Ianis Hagi (Getty Images) jpg
Lewis Hamilton (EPA) jpg
Razvan Sava (EPA) jpg
Universitatea Cluj CFR Cluj (Sportpictures) jpg
simona halep facebook jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net