Gabi Ruse își va îndeplini o dorință: va merge la cursa de Formula 1 de la Budapesta

Ultima actualizare:

    Gabriela Ruse, la WimbledonFOTO: Marian Burlacu, Wimbledon
Gabriela Ruse, la WimbledonFOTO: Marian Burlacu, Wimbledon

Semifinalistă la Wimbledon 2014, în turneul junioarelor, când a ratat de puțin o finală cu Ostapenko, Gabriela-Elena Ruse (21 de ani/ 176 WTA) a izbutit și anul acesta, ca în 2018, să urce pe tabloul principal al senioarelor din calificări. N-a avut nici de data aceasta prea mult noroc la tragerea la sorți, dând peste jucătoare de calibru în turul 1.

Iar dacă anul trecut s-a înclinat (3-6, 6-4, 5-7) în fața Agnieszkăi Radwanska (numărul 30 mondial la acea vreme), după ce a irosit 6 mingi de meci, acum bucureșteanca a pierdut (5-7, 1-6) cu Julia Goerges (17 WTA). Iar Gabi a explicat ultima înfrângere după ce a oftat prelung: ”Sunt supărată... Mă așteptam să joc mult mai bine. Am făcut break... Da. Dar nu m-am simțit bine de când m-am trezit. Poate nu m-am odihnit cum a trebuit. Cu o seară înainte am schimbat și hotelul. Trebuie să mai muncesc mult. Și din punct de vedere fizic fiindcă nu sunt la nivelul pe care mi-l doresc. Mă bucur că am ajuns din nou pe tabloul principal. N-am avut nici o tragere la sorți prea bună. Va trebui la un moment dat să câștig și în fața jucătoarelor de top. Sunt aproape, însă nu de ajuns”. 

E fericită că și-a apărat punctele WTA

Dincolo de eliminare, Gabi a avut și motive de satisfacție: ”Sunt foarte fericită că am reușit să îmi apăr punctele de anul trecut fiindcă aveam de apărat, luna aceasta, aproximativ o sută. M-am bucurat că am putut chiar să fac mai multe decât am crezut. Până la sfârșitul anului nu mai am nimic de apărat, iar obiectivul meu este să intru în Top 100. E nevoie să joc bine și să fiu sănătoasă. Până la urmă rezultatele vor veni”, a declarat Ruse, care visează să câștige titlul la Wimbledon, care este turneul ei favorit. ”Faptul că am trecut de calificări e foarte important pentru mine fiindcă meciurile de acolo sunt foarte grele. E practic alt turneu. Mă bucur că am acumulat experiență. În ultimele două-trei luni am întâlnit numai jucătoare din Top 100. Și e important să joc împotriva celor mai bune din lume”. 

Va face dublu cu Jaqueline Cristian

Cum a atins semifinalele de dublu la Nottingham, luna trecută, alături de Monica Niculescu, Gabi va continua să joace și în această probă. ”Experiența aceasta m-a ajutat. Fiindcă Monica este o adevărată luptătoare. Cred că nici la 16 ani nu aveam o atitudine atât de bună cum o are ea. Îmi place foarte mult. Și dublul mă bagă în turneu. Cu cât joc mai mult cu atât mă simt mai bine. Sper să joc la București și simplu, și dublu. Dacă vom primi wild-card. Fiindcă în continuare voi juca la dublu alături de Jaqueline Cristian. Alături de ea joc de când eram mici și sper să jucăm la dublu, împreună, până ne vom încheia cariera de jucătoare”.  Pe lângă obiectivele sportive, Gabi își dorește să joace la București fiindcă se simte bine în fața compatrioților. ”Am mai jucat în anii trecuți, însă de fiecare dată am nimerit cu jucătoarele care au câștigat sau au făcut finală. După București voi încerca să joc la Palermo. E primul an când se joacă un turneu WTA acolo. Tot pe zgură. Apoi îmi voi lua câteva zile liber pentru că vreau să-mi îndeplinesc visul și să mă duc la cursa de Formula 1 de la Budapesta. Iar apoi voi juca în Canada și la US Open”. 

Vrea să învețe cât mai mult de la româncele din top

Ambițioasă de fel, Gabi Ruse visează să joace într-o zi pentru echipa României în Fed Cup. Știe, însă, că nu-i deloc simplu, concurența fiind mare acum. ”Cred că este visul oricărei jucătoare de tenis. Este ceva unic. Mai am de așteptat. Fiindcă suntem foarte multe fete bune. Îmi doresc să stau cât mai mult pe lângă jucătoarele noastre care sunt în top. Să învăț ceva de la ele. Sunt un exemplu pentru mine. Și o mândrie pentru noi. Fiindcă venim dintr-o țară în care nu avem posibilități din multe puncte de vedere. Și unde s-a investit pe barba părinților și a noastră. Și cred că sunt mai fericită că obțin aceste rezultate venind din România unde nu am primit nimic decât dacă eram din SUA sau Anglia cu o federații și foarte mulți sponsori în spate”. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Bernadette Szocs (Facebook) jpg
Marius Sumudica (Sportpictures) jpg
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
Erling Haaland (EPA) jpg
Rafael Nadal si Toni Nadal (EPA) jpg
Mircea Lucescu (Sportpictures) jpg
România Kosovo (Sportpictures) jpg
Rafael Nadal (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net