Gabi Toncean, primul oficial român în conducerea Federaţiei Europene de Culturism şi Fitness

Ultima actualizare:

    Gabi Toncean
Gabi Toncean

Preşedintele Federaţiei Române de Culturism şi Fitness, Gabriel Toncean, ce ocupă de asemenea şi funcţia de preşedinte a Federaţiei Balcanice, a obţinut în aceste zile un nou post.

Toncean a devenit primul român ce face parte din conducerea Federației Europene de Culturism și Fitness EFBB, condusă în prezent de dr Rafael Santonja din Spania. De asemenea, el este membru în Federerația Internațională a Culturiștilor, fondată în 1946 de frații canadieni Ben și Joe Weider, fiind cel mai înalt nivel competitiv de culturism din lume. "Sunt foarte mândru că de acum înainte, puteri mondiale ale fitness-ului precum Germania, Anglia, Franța sau Portugalia vor privi România cu mai multă atenție și respect. Voinţa unită cu muncă şi răbdare învinge întotdeauna", a declarat profesorul Gabriel Toncean, care a fost felicitat de oficialitățile sportive din România pentru promovarea sa în ierarhia IFBB. Aflat la Campionatul European de la Santa Susana în Spania, el se află deja în promovarea și organizarea Campionatului Mondial ce va fi organizat în perioada 10-13 noiembrie la Bistriţa.

Înscrie-te în StarManager, fă-ți echipă și antrenează stelele fotbalului european din Liga Campionilor. Poți câștiga premii de etapă sau unul din marile premii puse în joc la finalul competiției!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Lewis Hamilton (EPA) jpg
Razvan Sava (EPA) jpg
Universitatea Cluj CFR Cluj (Sportpictures) jpg
simona halep facebook jpg
nadia comaneci gettyimages jpg
David Popovici (Facebook) jpg
FCSB FC Botosani (Sportpictures) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net