Halep continuă cursa la US Open. E în turul al treilea

Ultima actualizare:

    Simona Halep e cea mai valoroasă reprezentantă a noastrăfoto: gettyimages
Simona Halep e cea mai valoroasă reprezentantă a noastrăfoto: gettyimages

Simona Halep a câştigat un meci foarte dificil la US Open. Ea a învins-o pe Lucie Safarova şi s-a calificat în turul al treilea al turneului american.

Simona Halep, a cincea favorită a US Open, a învins-o cu scorul de 6-3, 6-4, pe cehoaica Lucie Safarova, ocupanta locului 44 în clasamentul mondial WTA. Partida a fost una cu foarte multe răsturnări de situaţie, cu puncte surprinzătoare sau cu greşeli incredibile ale jucătoarelor, dar din fericire Simona a fost cea care a avut nervii mai tari în momentele decisive. Partida s-a jucat sub acoperişul arenei „Arthur Ashe”, iar românca a mărturisit că i s-a părut diferit totul. „Era mult mai frig, din cauza aerului condiţionat. De asemenea, a fost mai mult zgomit, dar una peste alta a fost o experienţă frumoasă. Mai ales că astfel am putut începe la timp emciul”, a declarat Simona Halep la Eurosport.

În faza următoare, Halep va evolua, sâmbătă, cu învingătoarea meciului dintre Timea Babos (Ungaria), locul 34 WTA şi cap de serie numărul 31 şi Richel Hogenkamp (Olanda), locul 165 WTA, care a venit din calificări. Prin calificarea în turul al treilea, Simona şi-a asigurat un cec de 140.000 de dolari.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
FC Arges Universitatea Craiova (Sportpictures) jpg
Campionatul Mondial (EPA) jpg
Elias Charalambous (Sportpictures) jpg
Razvan Lucescu (Facebook) jpg
Mirel Radoi (Instagram, Gaziantep) jpg
Cristi Chivu (EPA) jpg
Dinamo Rapid (Sportpictures) jpg
alexa dan mg 5744 jpeg
image
image