Halep după eliminarea de la Roland Garros: "Nu a murit nimeni, nu s-a terminat pământul"


    Simona Halep foto: Click
Simona Halep foto: Click

Simona Halep, locul trei mondial, nu a fost foarte afectată după eliminarea din turul doi al turneului Roland Garros.

"Baroni m-a bătut doar de două ori şi nu cred că e mare tragedie. Ea joacă bine, agresiv şi foarte solid. Eu nu am jucat ceea ce trebuia să joc probabil şi de aceea am pierdut. Oarecum sunt dezamăgită în interiorul meu, dar nu fac o tragedie din asta. Se întâmplă şi la sportive şi mai mari. Nu a murit nimeni, nu s-a terminat pământul. Joc în continuare şi cu siguranţă voi mai câştiga meciuri în viitor", a spus Halep.

Ea nu a ştiut ce să răspundă atunci când a fost întrebată dacă se aştepta să iasă aşa de repede din turneu. "M-aţi luat tare cu o întrebare la care nu am niciun răspuns. Nu cred că mă aşteptam şi nu pot să răspund prea bine la întrebare. A fost un turneu nu foarte bun pentru mine, dar acum sunt acasă şi sunt bine".

"Nu am spus că am schimbat tactica. Am spus că am ţinut un pic ritmul de pe hard şi pe zgură şi nu prea am simţit ca anul trecut jocul pe zgură. Asta a fost tot ce am spus. Nu voi schimba şi nu voi face nimic altceva. Voi avea câteva zile libere şi după aceea împreunănă cu echipa mea voi decide ce voi face în continuare", a mai spus ea.

Nu e afectată de clasament

"Absolut deloc. Nici nu ştiu cât voi scădea şi unde mă voi clasa după acest turneu. Dar am spus de nenumărate ori că eu nu joc pentru clasament, ci pentru meciuri şi pentru titluri. Vom vedea în viitor câte meciuri voi putea câştiga. Pentru mine urmează acum o mică pauză, apoi voi juca la Birmingham şi după, la Wimbledon", a precizat ea.

Ea s-a bucurat că Irina Begu şi Cristina-Andreea Mitu s-au calificat în turul trei al turneului de la Paris. "Mă bucur pentru ele, e bine să avem români în turneu. E un turneu ca acasă, cel de la Roland Garros, le doresc mult succes şi să fie cât mai sus în acest turneu", a mai spus Halep.

horoscop zilnic 1 martie jpeg
antonia sexy jpg
cub ioana ginghină png
4 front doctorita spagara jpg
Fumat - tigara - femeie care fumeaza FOTO Shutterstock
cub iuliana marciuc png
cub morris png
Mașini blocate în trafic de ninsoare - vremea - meteo - ninge FOTO Shutterstock
image
image
image
image
image
image
Gabriela Ruse, Getty jpg
Romania, Sportpictures jpg
Maria Boldor, Sportpictures jpg
Mike Tyson, Getty jpg
Handbal, Getty jpg
Rashford, Getty jpg