Halep explică ce s-a întâmplat în meciul cu Muguruza: ”Mi-a fost rău îniante de meci”

Ultima actualizare:

    Din păcate românca nu face faţă fizic la două săptămâni la rând de tenis intensFoto Click!
Din păcate românca nu face faţă fizic la două săptămâni la rând de tenis intensFoto Click!

Simona a pus înfrângerea cu Muguruza și pe seama unor probmele medicale pe care le-a avut ieri dimineață.

Simona Halep, cea mai bună jucătoare a României, n-a prins azi o zi bună. Halep s-a chinuit mult în meciul cu Muguruza, numărul unu din echipa Spaniei. Iberica a învins-o cu 2-0 la seturi, deși, la un moment dat, în primul set, Halep a revenit de la 5-1 până la 5-4 și dădea semne că o poate depăși pe Garbine, numărul 24 mondial.

Setul doi a avut același istoric, cu Muguruza la conducerea jocului.

În primul set mi-a fost greu să revin, mi-am revenit un pic, apoi ea urma la serviciu şi a servit destul de bine. A avut cam 80 la sută primul serviciu şi era foarte greu să returnez eu, să fiu agresivă. Nu mi-a dat voie să fiu agresivă. Am încercat să lovesc prea tare şi nu mi-a mers prea bine”, au fost primele explicații ale Simonei.

Halep, numărul 3 WTA,  a făcut o dezvăluire-șoc:” Au fost emoţii foarte mari, din păcate nu mă pot detaşa, când joc pentru echipă sunt foarte emoţionată şi simt o presiune foarte mare, dar nu vreau să dau vina pe asta. Stilul meu este să mă manifest, să scap de emoţii. Mi-a fost rău înainte de meci, probabil de la tensiune, mă durea capul”.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Gica Hagi alaturi de staff jpg
Nadia paralele montreal 1976 jpg
Florin Pirvu dedica victoria sotiei decedate jpg
Gigi Becali e pe lista neagră a stiliștilor foto: Facebook
sorana cirstea bucurie jpg
PSG castigatoare Liga Campionilor jpg
Nadia Comaneci presedinte Nicusor Dan jpg
GALA OFICIALA  NADIA COMANECI   50 ANI DE LA PRIMA NOTA DE 10 00  (29 05 2026) (1) jpg
image
image