Halep se distrează la Melbourne

Ultima actualizare:

    Simona Halep  speră să câştige  Australian OpenFoto: Guliver/ GettyImages
Simona Halep speră să câştige Australian OpenFoto: Guliver/ GettyImages

După experienţa mai puţin reuşită de la turneul de la Shenzhen, Simona Halep a plecat din China cu destinaţia Australia. Acolo, românca, locul patru în clasamentul mondial, se pregăteşte intens pentru turneul de la Melbourne, primul de Mare Şlem al anului, competiţie care va începe la 16 ianuarie.

Simona Halep a pornit cu mare încredere în 2017, însă rezultatul de la primul turneu la care a participat n-a fost deloc pe măsura aşteptărilor. Simona a jucat în China, la Shenzhen, însă a fost învinsă în optimi de mult mai slab clasata sportivă din Cehia, Siniakova. Pentru tenismana noastră a urmat un drum până în Australia, unde a ajuns acum trei zile. Halep a început deja antrenamentele pentru turneul de la Melbourne, ea susţinând câteva şedinţe de pregătire alături de Darren Cahill chiar pe arena centrală, Rod Laver, unde vor fi programate cele mai importante partide ale competiţiei.

Simona a avut parte şi de un moment de distracţie, nu doar de muncă. Organizatorii Openului Australian au invitat-o să participe la un eveniment de promovare a turneului. Simona a inaugurat o zonă a complexului destinată fanilor. Alături de ea a fost prezent şi Philip Dalidakis, ministrul interimar al Sportului, care este un cunoscut politician originar chiar din Melbourne. Halep s-a simţit extrem de bine şi la şedinţa foto ce a precedat evenimentul, dovadă fiind imaginile în care râde cu gura până la urechi.

Begu, învinsă din nou 

simeon stalpnicul png

Irina Begu pare să nu fi intrat în ritm de competiţie. După ce la turneul din Australia, de la Brisbane, românca a pierdut din primul tur, categoric, în faţa Dariei Kasatkina, 3-6, 3-6, ieri, Irina, locul 29 WTA,  a fost învinsă din nou în primul tur, de această dată la turneul de la Sydney. Rusoaica Svetlana Kuzneţova, favorită 5 şi numărul 9 mondial, a câştigat fără mari emoţii, în două seturi, 1-6, 4-6, în faţa jucătoarei noastre.

Niculescu: «A fost greu cu Jankovici»

simeon stalpnicul png

Monica Niculescu, locul 38 WTA şi favorită 3, a eliminat-o pe Jelena Jankovici, numărul 54 mondial, scor 6-2, 6-3, în primul tur al turneului de la Hobart, Australia. “A fost destul de greu, am jucat împotriva Jelenei, iar ea este o adversară dificilă. Însă am încercat să rămân concentrată şi să lupt pentru fiecare minge. Cred că m-am descurcat foarte bine. Condiţiile nu au fost uşoare, pentru că a bătut vântul, dar sunt foarte bucuroasă că am ajuns în turul doi şi că sunt aici, la Hobart”, a spus Niculescu.

Sharapova se relaxează în Hawaii 

simeon stalpnicul png

Maria Sharapova şi-a petrecut vacanţa dintre ani în Hawaii, de unde şi-a asaltat fanii cu fotografii în diferite ipostaze. Chiar dacă despre un sportiv suspendat pentru dopaj e greu să vorbeşti de vacanţă, totuşi toată lumea a apreciat această ieşire în Hawaii a rusoaicei. Mai ales când a postat poze de pe plajă.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Andrei Ratiu (Sportpictures) jpg
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
Costică Prisecaru, în lesă cu Emilia Bejan. Captură YouTube
Craiova Sepsi (Sportpictures) jpg
romania mondiale jpg
Youssoufa Moukoko (EPA) jpg
Loida Zabala (Facebook) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net