În 2011 a trăit coşmarul, acum dă goluri cu carul

Ultima actualizare:

    Cristina Neagu este  cea mai valoroasă  handbalistă a naţionalei  RomânieiFoto: AFP
Cristina Neagu este cea mai valoroasă handbalistă a naţionalei RomânieiFoto: AFP

Cristina Neagu demonstrează în fiecare meci de la acest Campionat European de handbal feminin că este cea mai valoroasă jucătoare din lume. Puţini însă îşi mai aduc aminte de coşmarul trăit de ea în 2011, atunci când a fost atacată din ţară de mai toţi oamenii importanţi din handbalul românesc. Vina ei? Decisese, peste capul lor, să se opereze la umăr, pentru a-şi salva cariera. Dacă nu o făcea, am fi vorbit deja la trecut de handbalista Neagu.

Desemnată în 2010 cea mai bună handbalistă din lume, Cristina Neagu a luat, în februarie 2011, o hotărâre care a pus pe jar lumea sportului de la noi. Din cauza durerilor incredibile la umărul drept, cel de aruncare, ea a decis că trebuie să se opereze. Susţinută de fosta antrenoare de la Oltchim Râmnicu Vâlcea, fosta mare jucătoare Anja Andersen, Cristina a jucat ultimul meci în februarie, iar în luna iunie 2011, după mai multe vizite la medici, s-a operat în SUA, la doctorul recomandat de Ion Ţiriac şi care îi salvase şi cariera Mariei Sharapova. Ei, bine, acela a fost momentul în care în ţară s-a declanşat un adevărat scandal, cu preşedintele FRH din acea perioadă, Cristian Gaţu, şi antrenorul Oltchimului, care era în acelaşi timp şi cel al naţionalei, Radu Voina, în prim-plan. Acesta din urmă a declarat, în luna mai 2011, că nu-i recomandă handbalistei să se opereze: „Cristina e prost sfătuită şi există riscul să nu mai poata juca niciodată handbal. Dacă se operează, nu cred că va redeveni ce a fost cândva”, declara Voina pentru „Adevărul”, punând şi mai multă presiune pe jucătoarea noastră.Cristian Gaţu, preşedintele din acea perioadă a FRH, mersese chiar mai departe în acea perioadă. Punând pe primul loc interesul Federaţiei, nu al sportivei, el declara în presa vremii: „Neagu trebuie să forţeze puţin şi să joace. Doar dacă situaţia ei se agravează, să ia în calcul varianta unei operaţii. O intervenţie chirugicală ar face, probabil, ca ea să revină cel mai devreme în ianuarie 2012 şi va rata astfel Mondialele din decembrie. Trebuie să fie conştientă ca ratarea unei astfel de competiţii îi poate scădea dramatic cota”, spunea atunci Gaţu. Nu conta că Neagu, din cauza durerilor, nu putea nici măcar să îşi prindă părul sau să ţină telefonul cu mâna dreaptă. Sau că infiltraţiile repetate pe care le făcea înaintea meciurilor pentru atenuarea durerilor i-ar fi distrus pentru totdeauna umărul cu probleme.Din fericire, Cristina, care pe atunci avea 23 de ani, nu a ascultat sfaturile „înţelepţilor” ci şi-a urmat propria cale. În iunie 2011, s-a operat la medicul din SUA recomandat de Ion Ţiriac şi, chiar dacă a stat în afara terenului peste un an, recuperarea a fost incredibilă. „Mă bucur că am aşteptat acele trei luni până la operaţie, pentru că am ajuns la medicul care trebuia. După ce a văzut RMN-ul meu, a ştiut exact ce am, deşi alţi 8-9 medici înainte nu au putut să-mi spună exact”, declarat după revenirea în activitate, Cristina. Ea avea toate motivele să fie fericită că s-a vindecat, deoarece juca, încă de la 19 ani, cu dureri îngrozitoare la umăr. Iar acum este, probabil, cea mai valoroasă handbalistă a lumii şi a acestui Campionat European.

Românca poate bate recordul la Euro

Înaintea partidei cu Danemarca, disputată după închiderea ediţiei, Cristina Neagu (28 de ani) era pe locul 3 în clasamentul all-time al golgeterilor Campionatului European de handbal feminin. Ea avea 190 de goluri, dintre care 43 doar la competiţia care se desfăşoară în aceste zile în Suedia. Dacă va înscrie încă 15 goluri, ea va reuşi o performanţă excepţională: va deveni cea mai bună marcatoare din istoria competiţiei continentale! În prezent, ea ocupă locul 3 la general, la egalitate cu extrema dreapta norvegiană Linn-Kristin Riegelhuth, care nu este prezentă la ediţia din acest an. Pe locul 2 în acest clasament se află fostul inter al Germaniei Grit Jurack, cu 194 de goluri, iar recordul all-time este deţinut de maghiara Agnes Farkas, cu 205 reuşite.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Andrei Ratiu (Sportpictures) jpg
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
Costică Prisecaru, în lesă cu Emilia Bejan. Captură YouTube
Craiova Sepsi (Sportpictures) jpg
romania mondiale jpg
Youssoufa Moukoko (EPA) jpg
Loida Zabala (Facebook) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net